Curier Județean

Accident între Sebeș și Daia Română. Un șofer din Alba Iulia a ajuns cu mașina în afara șoselei, după ce nu a adaptat viteza la condițiile de drum

Ioana Oprean

Publicat

în

AccidentLa data de 19 septembrie 2016, în jurul orei 10.35, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată cu privire la faptul că pe DJ 106 K, în afara municipiului Sebeş, a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că M.L., de 46 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Sebeş – Daia Romană, în condiţii de ploaie, nu a adaptat viteza şi într-o curbă a pierdut controlul asupra autoturismului, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit pe un teren viran.

În urma accidentului, o femeie în vârstă de 70 de ani, din comuna Ohaba, a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportată la spitalul din Sebeş unde a primit îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă conducătorilor auto:

Pentru circulaţia în condiţii de ploaie, manifestaţi prudență sporită la volan, adaptaţi viteza la condiţiilor concrete de drum, măriţi distanţa în mers și nu vă angajaţi în efectuarea unor manevre riscante!

Asiguraţi-vă temeinic şi folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pentru a fi mai vizibili în trafic!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni în clasa a X-a MII, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura Română 2026. Asta după ce s-a clasat pe locul […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție” Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani.  El […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | „Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia În Spațiul expozițional al Palatului Apor al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (str. Gabriel Bethlen, nr. 5) a fost programat vineri, 13 martie 2026, vernisajul expoziției „Arhiva de pe acoperiș”, dedicată universului Feierabendziegel și curatoriată de […]

Citește mai mult