A treia etapă a repartizării computerizate pentru absolvenţii clasei a VIII-a va avea loc în 5 şi 6 septembrie
A treia etapă a repartizării computerizate pentru absolvenţii clasei a VIII-a va avea loc în data de 5 şi 6 septembrie, conform calendarului publicat de MEN. Şi la această etapă pot participa toţi elevii care au promovat clasa a VIII, fie că au mai participat la alte repartizări, fie că sunt înscrişi pentru prima dată.
A treia etapă de admitere din învăţământul liceal de stat este pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 – 2014. Inspectorul şcolar, Dan Cherecheş ne-a informat că în judeţul Alba, 196 de elevi şi-au luat între timp corigenţele şi încă 7 elevi nu au fost repartizaţi în etapele anterioare şi sunt aşteptaţi acum. În prima etapă au fost repartizaţi computerizat, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, 2.699 de candidaţi, iar în a doua etapă, 7 elevi.
Media de admitere în liceu va fi calculată ca medie aritmetică dintre media notelor de la Evaluarea naţională şi media generală a anilor de gimnaziu. Pentru fiecare elev, se caută prima opţiune de pe listă unde mai sunt locuri libere şi elevul este repartizat la acea opţiune. Dacă la un moment dat se găseşte un elev la care opţiunile exprimate în fişă nu îi permit să intre la nici un liceu (pentru că locurile au fost deja ocupate de cei cu medie mai mare decât el), elevul respectiv rămâne nerepartizat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Lucrări pentru modernizarea rețelei de gaze naturale în localitatea Vinerea: Restricții temporare de circulație și acces limitat în anumite zone
Lucrări pentru modernizarea rețelei de gaze naturale în localitatea Vinerea: Restricții temporare de circulație și acces limitat în anumite zone În data de 23 martie 2026, la ora 10:00, vor începe lucrările de infrastructură pentru înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale de presiune redusă în localitatea Vinerea, au anunțat marți, 17 martie 2026 reprezentanții […]
21 martie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână
Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, pentru ziua de 21 martie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de viteză legale, doar dacă este absolut necesar, iar în […]
ACCIDENT rutier în zona Vadu Moților: Un autoturism s-a răsturnat Un autoturism s-a răsturnat, sâmbătă, 21 martie 2026, în localitatea Vadu Moților, iar pompierii din Câmpeni intervin la fața locului pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Câmpeni intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]