Actualitate

A PLOUAT cu sancțiuni, pe drumurile din Alba: Zeci de permise de conducere au fost reținute și 13 șoferi s-au ales cu dosar penal, în urma unei acțiuni

Ioana Oprean

Publicat

în

A PLOUAT cu sancțiuni, pe drumurile din Alba: Zeci de permise de conducere au fost reținute și 13 șoferi s-au ales cu dosar penal, în urma unei acțiuni

În perioada 20 – 26 martie 2023, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului județ, o acțiune ce a avut ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră și depistarea și sancționarea participanților la traficul rutier care nu respectă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

La acțiune, polițiștii rutieri din județ au fost sprijiniți de polițiștii de ordine publică cu atribuții pe linie de poliție rutieră.

În această perioadă, au fost aplicate 653 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, din care 506 pentru depășirea limitei legale de viteză, 87 pietonilor care nu au respectat regulile privind traversarea sau circulația pe drumurile publice, 53 bicicliștilor și 7 pentru conducere sub influența alcoolului.

Totodată, au fost reținute 34 de permise de conducere și au fost constatate 13 infracțiuni la regimul rutier.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă

Ioana Oprean

Publicat

în

Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă Elevii din clasa a VIII-a din școlile unde nu s-a organizat simularea Evaluării naţionale, vor avea posibilitatea de a susţine ulterior examenele la nivel de şcoală, a declarat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, potrivit […]

Citește mai mult

Actualitate

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi în cursul anului 2026 bani în două tranșe, cu o valoare totală cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, în urma unui acord […]

Citește mai mult

Actualitate

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei Piața carburanților din România rămâne stabilă, fără probleme în aprovizionare, iar stocurile de urgență depășesc în prezent 102%, potrivit Ministerului Energiei. ,,Ca urmare a verificărilor, vă comunicăm că Ministerul Energiei gestionează […]

Citește mai mult