Aiudean beat la volanul unui microbuz, loveşte şi fuge
Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Aiud este cercetat penal de poliţişti după ce beat fiind, la volanul unui microbuz a accidentat o tânără care se deplasa pe marginea drumului şi a părăsit locul accidentului, conducând cu sânge rece până a ajuns acasă.
Accidentul s-a petrecut sâmbătă, 23 iunie, la o oră după miezul nopţii, pe Drumul Judeţean 107 J, pe raza localităţii Geogel. Potrivit IPJ Alba, B.A., de 62 de ani, în timp ce conducea un microbuz, din cauza neatenţiei în conducere şi pe fondul consumului de alcool, a acroşat-o cu partea stângă a autovehiculului pe F.C.F., de 27 de ani, din comuna Iara, judeţul Cluj, care se afla în afara părţii carosabile. După producerea accidentului B.A. şi-a continuat deplasarea, fiind identificat ulterior de către poliţişti, la domiciliu.
Din fercire, în urma impactului femeia a suferit leziuni corporale uşoare, rămânând sub supraveghere medicală. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, care a arătat 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, poliţiştii l-au condus pe şoferul aiudean la spitalul municipal unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pentru isprava sa, B.A. este acum cercetat penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana având in sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, părăsirea locului accidentului produs ca urmare a unei infractiuni şi vătămare corporală din culpă, şi riscă să ajungă după gratii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii