Rămâi conectat

Actualitate

Aiudean beat la volanul unui microbuz, loveşte şi fuge

Bogdan Presecan

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de  62 de ani, din municipiul Aiud este cercetat penal de poliţişti după ce beat fiind, la volanul unui microbuz a accidentat o tânără care se deplasa pe marginea drumului şi a părăsit locul accidentului, conducând cu sânge rece până a ajuns acasă.

Accidentul s-a petrecut sâmbătă, 23 iunie, la o oră după miezul nopţii, pe Drumul Judeţean 107 J, pe raza localităţii Geogel. Potrivit IPJ Alba, B.A., de 62 de ani, în timp ce conducea un microbuz, din cauza neatenţiei în conducere şi pe fondul consumului de alcool, a acroşat-o cu partea stângă a autovehiculului pe F.C.F., de 27 de ani, din comuna Iara, judeţul Cluj, care se afla în afara părţii carosabile. După producerea accidentului B.A. şi-a continuat deplasarea, fiind identificat ulterior de către poliţişti, la domiciliu.

Din fercire, în urma impactului femeia a suferit leziuni corporale uşoare, rămânând sub supraveghere medicală. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, care a arătat 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, poliţiştii l-au condus pe şoferul aiudean la spitalul municipal unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pentru isprava sa, B.A. este acum cercetat penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana având in sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, părăsirea locului accidentului produs ca urmare a unei infractiuni  şi vătămare corporală din culpă, şi riscă să ajungă după gratii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]

Citește mai mult

Actualitate

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea