PDL ia în calcul invalidarea consilierilor judeţeni Marcel Simion şi Alexandru Danciu
Aceştia nu şi-au îndeplinit obiectivele din campanie şi nu au adus suficiente voturi
Democrat-liberalii iau în calcul invalidarea a doi aleşi de pe lista de consilieri judeţeni ai partidului pe motiv că aceştia nu s-au implicat suficient în campania electorală şi nu şi-au îndeplinit obiectivele. Potrivit unor surse de încredere, în şedinţa Biroului Permanent Judeţean al PDL desfăşurată joi seară, Ion Dumitrel a propus invalidarea lui Marcel Simion, de profesie avocat, şi a lui Alexandru Danciu, fostul primar al comunei Vinţu de Jos. Alexandru Danciu se află la poziţia 8, iar Marcel Simion la poziţia 9. Lui Simion i se reproşează că nu s-a implicat suficient în campania electorală a PDL iar pe Alexandru Danciu democrat-liberalii îl consideră parţial vinovat de pierderea Primăriei Vinţu de Jos în favoarea candidatului USL. În cazul în care cei doi vor fi invalidaţi, lista PDL de consilieri judeţeni ar urca două poziţii iar în for ar pătrunde cei de pe locurile 16 şi 17, respectiv Dumitru Chiriac şi Ioan Oltean. PDL are 15 reprezentanţi în actuala componenţă a CJ Alba.
„Înainte de campania electorală a fost stabilită lista de consilieri judeţeni. Fiecărei persoane de pe listă în parte i-a fost dată o anumită zonă din judeţ de unde trebuia să aducă un anumit număr de voturi. De la început a fost clar stabilit că cei care nu-şi îndeplinesc obiectivele, nu vor obţine postul de consilier judeţean. Nici Marcel Simion, nici Alexandru Danciu nu şi-au atins obiectivele, astfel că acum se pune problema invalidării lor. Propunerea a venit din partea lui Ion Dumitrel însă decizia aparţine membrilor BPJ al PDL”, au declarat sursele amintite pentru ziarul „Unirea”. Marcel Simion pare să fi acceptat această decizie. În schimb, Alexandru Danciu ar fi fost foarte nemulţumit.
Potrivit legii administraţiei publice locale, „validarea sau invalidarea mandatelor se face în ordine alfabetică, cu votul deschis al majorităţii consilierilor judeţeni prezenţi la şedinţă. Persoana al cărei mandat este supus validării sau invalidării nu participă la vot. Hotărârea de validare sau invalidare a mandatelor poate fi atacată de cei interesaţi la instanţa de contencios administrativ în termen de 5 zile de la adoptare sau, în cazul celor absenţi de la şedinţă, de la comunicare”.
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii