Donaţie scoţiană pentru tenismenii cugireni *Vasile Ţîr – un fost cugirean stabilit acum în „Ţara cimpoaielor” sprijină CSO Cugir
Evenimentul respectiv a avut loc la baza de tenis din compexul arenei sportive CSO Cugir, fiind onorat cu prezenţa vechiul şi noul primar Adrian Teban, viceprimarul oraşului Cugir Rodica Florea, vicepreşedintele PNL Alba domnul Mihai Nicuşor, un împătimit al sportului alb, preşedintele CSO Cugir Adrian Mihai alături de antrenorii de tenis Gheorghe Hîrceagă şi Ioan Păcurar împreună cu delegaţia scoţiană alcătuită din 4 persoane în frunte cu cugireanul Vasile Ţîr.
Vasile Ţîr este de loc din Cugir, dar a emigrat în Scoţia de peste 20 de ani, în oraşul Edinburg din Scoţia, unde profesează arhitectura. Acesta a venit la Cugir pentru a fi prezent la revederea de 40 de ani de la terminarea liceului şi a fost însoţit în vizita sa de încă 3 prieteni din Scoţia, cu diverse funcţii: director de lanţ de hoteluri, reprezentant al Camerei de Comerţ din Scoţia, director al unei firme de construcţii din Scoţia.
În deschiderea evenimentului a avut loc un meci demonstrativ de tenis între ex-cugireanul Vasile Ţîr şi cugireanul Mihai Nicuşor terminat cu victoria celui din urmă. Vasile Ţîr a donat din propria sa iniţiativă, Clubului Sportiv Orăşenesc Cugir 9 rachete de tenis şi suma de 1000 lei, bani care vor ajuta clubul în viitoarele pregătiri pentru turnee la care vor participa sportivii acestui club. Acesta a ţinut să precizeze că donaţiile pentru clubul din Cugir nu se vor opri aici, clubul urmînd să mai primească echipamente şi mingi de tenis.
Reprezentanţii delegaţiei scoţiene au promis că vor onora cu prezenţa cele două mari evenimente culturale organizate de administraţia din Cugir: Toamna Cugireană şi Festivalul Internaţional de Folclor Cugir. Aceştia au mai menţionat că vor face demersuri ca la respectivele evenimente să participe şi o echipă tradiţională de cimpoieri din Scoţia. Rodica Florea a ţinut să mulţumească în numele domniei sale dar şi a copiilor din cadrul acelui club, domnului Vasile Ţîr pentru donaţia oferită, aceasta precizând că se bucură pentru că „reprezintă România în Scoţia” dar totodată şi „Cugirul pentru ca străinii de acolo să nu vadă nu numai lucrurile rele care se scriu despre români în presa de acolo, dar şi pe cele bune.”
Sorin GIURCA, Cugir
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii