Sondaj CURS: Mircea Hava este favorit în sondajele de opinie
Un sondaj de opinie realizat recent în Alba Iulia îl cotează pe Mircea Hava ca fiind principalul favorit în cursa pentru primăria municipiului. Peste 30 de procente îl despart pe Mircea Hava de contracandidatul său, asigurându-i actualului primar o victorie categorică la alegerile din 10 iunie. Până în acest moment, Hava a dus o campanie electorală în care a ales să promoveze realizările şi proiectele derulate în ultimii patru ani. Cu o experienţă administrativă solidă, Hava are prima şansă la alegerile din luna iunie. La nivelul percepţiei electoratului faţă de realizările ultimilor patru ani, reabilitarea Cetăţii este una dintre cele mai importante. Peste 85% dintre albaiulieni sunt mulţumiţi de modul în care s-a refăcut acest obiectiv istoric.
Comparativ cu sondajele efectuate în alte municipii, la Alba Iulia PDL rămâne principala opţiune de vot pentru electorat, confirmând astfel că albaiulienii apreciază proiectele derulate de către administraţia locală, prin care s-au adus în oraş peste 200 de milioane de euro fonduri europene, folosite pentru creşterea standardului de confort urban. De asemenea, locuitorii oraşului consideră că Alba Iulia se află pe o direcţie bună (69%), fiind mulţumiţi de activitatea primăriei în ultimii patru ani (73%). Este îmbucurător interesul electoratului pentru alegerile locale din 10 iunie, 64% dintre persoanele care au răspuns sondajului de opinie fiind interesate şi foarte interesate de aceste alegeri.
„Sondajul realizat la nivelul municipiului Alba Iulia a evidenţiat o serie de caracteristici ale logicii competiţiei electorale în alegerile locale. Evident, aceste caracteristici sunt întâlnite şi în alte oraşe sau localităţi rurale din ţară. Spre exemplu, performanţele (sau contra-performanţele) primarului în funcţie pot conta mai mult pentru realegerea acestuia decât partidul sau alianţa politică din partea cărora candidează. Acest lucru se traduce în sintagma «în alegerile locale contează omul/candidatul mai mult decât partidul». Fără îndoială, această sintagmă nu este universal valabilă. Dacă ar fi să mă refer la cazul oraşului Alba Iulia, datele sondajului nostru arată că majoritatea celor intervievaţi la sfârşitul lunii martie 2012 erau mulţumiţi (58%) sau foarte mulţumiţi (15%) de activitatea primăriei în ultimii 4 ani. De asemenea, 69% dintre respondenţi susţineau în acelaşi sondaj că lucrurile în Alba Iulia merg într-o direcţie bună. Aceste opinii şi evaluări pozitive ale administraţiei locale din perioada 2008 şi 2012 vor influenţa, fără îndoială, opţiunile de vot în cursa pentru primăria oraşului. O precizare importantă: sondajul CURS a fost realizat la finele lunii martie 2012. De altfel, contrar a ceea ce se spune prin diverse cercuri la nivel local, este singurul sondaj pe care institutul nostru l-a realizat în Alba Iulia în perioada premergătoare campaniei electorale şi în perioada campaniei electorale”, a declarat Cătălin Stoica, director CURS.
Cu două săptămâni înainte de data alegerilor, opţiunile de vot au început să se contureze. Cu toate acestea, fiecare dintre noi trebuie să îşi exercite dreptul democratic, de a-şi alege favoritul şi de a-şi exprima punctul de vedere prin vot!
Anca DINICĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii