Comunicat de presă: Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, întâlnire constructivă cu peste 200 de fermieri din județul Alba
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, întâlnire constructivă cu peste 200 de fermieri din județul Alba
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, social-democratul Florin Ionuț Barbu, a participat, marți, la o întâlnire constructivă cu peste 200 de fermieri din județul Alba, în cadrul căreia a prezentat programele de finanțare pentru crescătorii de animale. Vizita ministrului a avut ca scop oferirea sprijinului necesar fermierilor pentru a contribui la dezvoltarea durabilă a sectorului agricol local.
Florin Barbu a subliniat importanța susținerii sectorului agricol și a fermierilor, evidențiind măsurile de finanțare atât europene, cât și naționale, de care aceștia pot beneficia pentru a-și dezvolta afacerile în mod sustenabil. Prin intermediul acestor programe, se urmărește creșterea competitivității fermierilor, modernizarea exploatațiilor agricole și îmbunătățirea condițiilor de viață în mediul rural. Ministrul Agriculturii a răspuns, punctual, la întrebările fermierilor, a preluat solicitările lor și a prezentat măsurile de finanțare, europene și naționale, de care pot beneficia cei care activează în acest sector.
Citește și: Publicitate electorală | Paul Voicu: Echipa Vușcan este garanția revenirii la normalitate și la o administrație condusă cu cap
Întâlnirea a fost organizată de către europarlamentarul Victor Negrescu, consilierul onorific al premierului Marcel Ciolacu, fostul subprefect Corneliu Mureșan, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Alba, și antreprenorul Voicu Vușcan, candidatul social-democrat pentru Primăria Municipiului Alba Iulia.
„Într-un dialog deschis, ministrul a răspuns întrebărilor crescătorilor de animale, oferind clarificări și soluții practice pentru diversele provocări cu care aceștia se confruntă în activitatea lor zilnică. De asemenea, au fost prezentate oportunități reale pentru viitor, care să le permită fermierilor să-și crească eficiența și să-și extindă afacerile. Județul Alba se remarcă prin prezența unui număr semnificativ de fermieri valoroși și producători locali, care contribuie la diversificarea și calitatea produselor alimentare. PSD va continua campania de sprijinire a producătorilor locali, începută cu 6 luni în urmă, cu scopul de a valoriza munca acestora și de a promova consumul de produse sănătoase și de calitate. La nivel european vom continua demersurile pentru sprijinirea fermierilor și producătorilor locali. Vom continua proiectele de dezvoltare a satelor românești cu bani europeni”, a spus coordonatorul județean al PSD Alba, Victor Negrescu.
„Alba este recunoscut pentru fermierii săi harnici și pentru afacerile de succes din industria alimentară. Am răspuns cu drag invitației colegilor mei social-democrați pentru a prezenta măsurile de sprijin gândite de Guvernul condus de Marcel Ciolacu, dar și oportunitățile europene de finanțare disponibile pentru agricultură. Partidul Social Democrat și-a asumat susținerea fermierilor, crescătorilor de animale și producătorilor locali. De asemenea, susținem printr-o campanie amplă inițiativele locale, produsele locale și producătorii autohtoni. <<Cumpără românește>> trebuie să devină o stare de spirit prin care susținem puterea de muncă și priceperea românilor noștri”, a spus ministrul social-democrat al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Ionuț Barbu.
„Administrația județeană trebuie să se implice serios în susținerea fermierilor, crescătorilor de animale și micilor producători locali din Alba pentru a face față concurenței marilor supermarketuri. Alături de echipa mea pentru Consiliul Județean Alba, am gândit măsuri coerente și vrem să creăm un brand județean, care să fie garantul calității produselor din Alba. De asemenea, inițiem scrierea unor proiecte europene pentru construirea unor mici unități de procesare a legumelor și fructelor, vrem să achiziționăm abatoare mobile și amenajăm, tot cu bani europeni, centre de colectare a fructelor de pădure sau a laptelui. Sunt proiecte în care Consiliul Județean Alba se poate implica pentru susținerea producătorilor și fermierilor locali. Producătorii locali, oameni cu mâinile crăpate de muncă și cu fața brăzdată de soare, au nevoie de o administrație județeană serioasă care să le fie aproape”, a spus Corneliu Mureșan, candidatul social-democrat pentru Consiliul Județean Alba.
„Relația dintre administrațiile locală și județeană, pe de-o parte, și Guvern, pe de alta, este nu importantă, ci de-a dreptul esențială. De aici, de pe plan local, trebuie să ajungă la București nevoile și așteptările oamenilor, a fermierilor, a mediului de afaceri și a tuturor organizațiilor profesionale, iar de acolo, de a București, trebuie să vină răspunsuri și soluții la probleme care nu pot fi rezolvate aici”, a spus antreprenorul Voicu Vușcan, candidatul social-democrat pentru Primăria Municipiului Alba Iulia.
De asemenea, Ministrul Agriculturii, Florin Ionuț Barbu, a efectuat mai multe vizite de lucru la operatori din industria alimentară, pentru a înțelege mai bine necesitățile și provocările cu care se confruntă aceștia. Aceste întâlniri directe cu actorii implicați în producția alimentară sunt esențiale pentru elaborarea unor politici și programe eficiente, care să sprijine dezvoltarea industriei alimentare și sectorului agricol.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii