Ziua Eroilor sărbătorită la Cugir şi Vinerea
Câteva sute de locuitori s-au adunat astăzi, 24 mai 2012, în faţa monumentelor eroilor din faţa Bisericii ”Sf Nicolae ”din Cugir şi centrul localităţii Vinerea, pentru a-şi exprima recunoştinţa faţă de cei ce şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă.
În prezenţa a 13 veterani de război din cei 23 aflaţi în viaţă, a familiilor acestora, a cetăţenilor din localitate, a oficialităţilor locale şi a reprezentanţilor unor formaţiuni politice aflate în campanie electorală, preoţii au celebrat slujbe şi parastase de pomenire închinate celor care s-au jertfit pe câmpul de bătălie, în cele două războaie mondiale. Cu acest prilej, elevii şcolilor generale din Cugir şi Vinerea au recitat poezii şi au interpretat cântece patriotice iar reprezentaţii primăriei,Consiliului local şi ai formaţiunilor politice au depus coroane de flori la cele două monumente.
Câţiva dintre veteranii aflaţi la manifestare au vorbit celor prezenţi despre eroismul de care au dat dovadă în calitatea lor de ostaşi combatanţi chemaţi să apere fruntariile ţării.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Cugir, Consiliul Local, împreună cu reprezentanţii cultelor religioase din Cugir şi Vinerea. Au fost prezenţi primarul Adrian Teban, viceprimarul Rodica Florea, consilierii locali Aurel Voicu, Emil Muntean, Mircea Trifan şi Bogdan Dumitru.
C. P.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii