Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma
Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma
O noutate pe piaţa muncii a fost anunţată marţi, 23 aprilie, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii.
„Noutate pe piaţa muncii: persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. Platforma electronică destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice, care introduce un concept nou pe piaţa muncii, este funcţională şi poate fi accesată pe adresatichete.anofm.ro Conceptul presupune achiziţionarea tichetelor cu care pot fi remunerate persoanele care desfăşoară activităţi ocazionale în gospodărie.” se arată un comunicat de presă al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Citește și: Salariul minim pe economie brut de la 1 iunie 2024. Ce facilitate pentru salariați ar putea fi eliminată
Lucrătorii vor beneficia de toate drepturile
Ministerul mai spune că noul concept presupune achiziţionarea tichetelor cu care pot fi remunerate persoanele care desfăşoară activităţi ocazionale în gospodărie. În acest mod, românii au posibilitatea de a câştiga mai mulţi bani fără prea multe complicaţii birocratice.
„Tichetele sunt purtătoare de beneficii de asigurări sociale şi de sănătate. Astfel, lucrătorii beneficiază de servicii medicale decontate, contribuţiile lor fiind valorificate şi la pensie”, adaugă ministerul
Cum funcţionează noua platformă
Concret, noua platformă facilitează interacţiunea dintre beneficiar şi muncitor. Tot ce trebuie să facă beneficiarii este să posteze în secţiunea „Marketplace” serviciile pentru care caută, iar prestatorii pot pune serviciile pe care le pot oferi.
„Platforma accesibilă pe https://tichete.anofm.ro/ poate fi utilizată de prestatori (lucrători), de beneficiari casnici şi de către angajatori şi reprezintă o formă de suport pentru persoanele subocupate care nu sunt asigurate în sistemul de asigurări sociale de stat. Avantajul pe care îl aduce înrolarea în platformă şi furnizarea serviciilor în baza tichetelor valorice este faptul că lucrătorii casnici beneficiază de asigurări de pensie şi sănătate cu condiţia preschimbării a cel puţin 85 de tichete de activităţi casnice, respectiv 1.275 de lei/lună. Din valoarea de 15 lei a unui tichet, 3 lei reprezintă contribuţiile necesare prestatorului pentru a beneficia de asigurarea de pensie şi sănătate, fără să fie nevoie de un contract de muncă între părţi”, conform sursei citate.
Ce activităţi pot fi contractate pe noua platformă
Printre activitățile casnice care pot fi remunerate cu tichete sunt:
– aranjarea și servirea mesei;
– curățarea/întreținerea piscinei;
– curățenia/igienizarea locuinței;
– călcatul rufelor;
– debarasarea și spălarea vaselor;
– hrănirea/îngrijirea animalelor de companie,
– plimbarea animalelor de companie;
– prepararea hranei;
– plantarea pomilor/arbuștilor;
– plantarea răsadurilor;
– realizarea cumpărăturilor pe bază de listă;
– recoltarea fructelor și legumelor;
– spălarea covoarelor;
– spălarea geamurilor și a tâmplăriei;
– spălarea rufelor;
– spălarea și curățarea autovehiculelor;
– strângerea resturilor vegetale din natură.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 46 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii