Gheorghe Falcă, primarul PDL al municipiului Arad, achitat la Tribunalul Alba. Decizia nu este definitivă
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost achitat în dosarul de corupţie în care a fost judecat pentru luare de mită şi abuz în serviciu, la Tribunalul Alba. Sentinţa a fost pronunţată marţi, 22 mai, şi nu este definitivă. Finul lui Băsescu candidează pentru un nou mandat la Primăria Arad. El a fost reprezentat în instanţă de unii dintre cei mai renumiţi avocaţi din România, Gheorghe Mateuţ şi Vasile Dancu.
Procesul lui Falcă a fost strămutat prin decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la Tribunalul Arad la Tribunalul Alba, primul termen având loc aici în 28 martie 2011.
Procurorii DNA au dispus în 2007 trimiterea în judecată a primarului municipiului Arad, sub acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave. Alături de acesta au mai fost trimişi în judecată Francisc Demeter, administrator al SC Elecon Plus SRL Arad, Radu Gavril Vasil, director al aceleiaşi firme, şi Florica Mioara Popa, şef Serviciu Administrare Patrimoniu în cadrul Primăriei Arad. Şi în cazul acestora s-a decis achitarea.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii martie 2005, în calitate de primar al municipiului Arad, Gheorghe Falcă, ar fi primit de la Francisc Demeter şi de la Radu Vasil un imobil mai valoros cu 111.550 de euro decât apartamentul dat la schimb. Această tranzacţie s-ar fi efectuat pentru ca primarul Falcă să-i favorizeze pe cei doi în obţinerea, la un preţ subevaluat, a unui teren aparţinând Consiliului Local Arad, situat în centrul oraşului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii