FOTO Initiațivă lăudabilă a doi tineri: Au organizat o acțiune de plantare de cireși într-o comună din Alba
Initiațivă lăudabilă a doi tineri: Au organizat o acțiune de plantare de cireși într-o comună din Alba
Daniel Dobra și Ionaș Dan, doi tineri din Pianu, au luat sâmbătă o inițiativă lăudabilă și au organizat o plantare de cireși, pe Dealul Pianului de Jos, într-un loc unde au mai existat cireși în perioada interbelică. La acțiune au participat mai mulți voluntari, de toate vârstele din comună, dar și din Sebeș.
”Acțiunea de plantare a cireșilor a fost un real succes!
Sâmbătă, 24 februarie, s-a mai scris o pagină din istoria comunei Pianu. Am rămas profunzi impresionați de interesul oamenilor și de susținerea acestora, participanții fiind de la vârste fragede până la vârste înaintate.
Din fericire, la această acțiune am putut vedea cu ochii noștri că o comunitate pur și simplu se construiește, nu se naște. Iar asta se datorează implicării fiecăruia dintre noi. Privim cu încredere spre viitor, cu siguranță generațiile viitoare vor urma modelul zilei de sâmbătă – iar astfel, vom avea un viitor sustenabil și sigur.
Pe această cale, dorim să mulțumim tuturor celor implicați, ați fost minunați! Lăsăm câteva cadre de sâmbătă și promitem că revenim cu un video de pe durata acțiunii!”, au scris reprezentanții asociației pe Facebook.
”Am participat la acțiunea de plantare a cireșilor, dar meritul pentru ea este a doi tineri, Daniel Dobra și Ionaș Dan, care au foarte multe inițiative frumoase prin intermediul asociației ”La Pas”. Plantarea cireșilor s-a realizat pe Dealul Pianului de Jos, într-un loc unde au mai existat cireși în perioada interbelică, la acțiune fiind prezenți foarte mulți voluntari din Pianu de Sus, Pianu de Jos și din Sebeș”, a declarat pentru ziarulunirea.ro primarul comunei Pianu, Marin Petruse.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii