Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Vacanță de Paște 2024: Câte zile libere vor avea elevii cu ocazia Sărbătorilor Pascale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vacanță de Paște 2024: Câte zile libere vor avea elevii cu ocazia Sărbătorilor Pascale

Vacanța de primăvară va coincide, în anul 2024, cu Paștele Ortodox, care va pica pe data de 5 mai. În acest an, Paștele Catolic și Paștele Ortodox vor avea loc la distanță de o lună, însă elevii vor avea o singură vacanță.

Astfel, elevii, părinții și profesorii, trebuie să știe că vacanța de Paște din acest an va începe de sâmbătă, 27 aprilie și se va încheia marți, pe 7 mai.

Paștele Catolic este programat în acest an pe data de 31 martie, însă elevii din învățământul preuniversitar vor continua să meargă la școală atât în această zi, cât și în următoarele.

În schimb, potrivit calendarului școlar pentru anul 2023-2024, Paștele Ortodox va coincide cu perioada vacanței de primăvară.

Începând de pe data de 27 aprilie, elevii nu vor mai merge la cursuri până pe data de 7 mai, ceea ce înseamnă că vor avea o vacanță de 11 zile.

Vacanța de Paște sau de primăvară este a patra vacanță a anului școlar 2023-2024 și marchează trecerea în Modulul 5 de învățare, care va începe miercuri, pe 8 iunie 2024, și se încheie vineri, pe 21 iunie 2024.

Vacanța de vară: 22 iunie 2024 – 8 septembrie 2024.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Spre deosebire de acest an școlar, „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 11 septembrie 2023-26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii, în module diferite.

Art. 4. — (1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

(2) La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică urmărind și scopul acestor programe.

(3) La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prețuri ca în Elveția în supermarket-urile din România, dar salarii de 6 ori mai mici: Exemple de prețuri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Prețuri ca în Elveția în supermarket-urile din România, dar salarii de 6 ori mai mici: Exemple de prețuri În România mai avem puțin până să ajungem să avem aceleași prețuri ca în Elveția, după luni consecutive de creștere a inflației. Când merg la supermarket, mulți cetățeni pot observa că au ajuns să pună din ce […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea