Curier Județean

FOTO | ,,Sus la `naltul Cerului” – concert de colinde la Ocna Mureș: Șase coruri au participat la cea de-a treia ediție a evenimentului organizat de Asociația Corală Doruleț

Ioana Oprean

Publicat

în

,,Sus la `naltul Cerului” – concert de colinde la Ocna Mureș: Șase coruri au participat la cea de-a treia ediție a evenimentului organizat de Asociația Corală Doruleț

La a treia ediție a concertului de colinde organizat de Asociația Corală Doruleț din Ocna Mureș au participat șase coruri: Corul Doruleț, Corul Astra din Câmpia Turzii, Corul Armonia din Turda, Corul Reformat din Ocna Mureș, Corul Mihai Vodă din comuna Mihai Viteazu și Corul profesorilor de religie din județul Alba.

Cu binecuvântarea IPS Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, concertul a avut loc joi, 19 decembrie 2024, în Biserica Ortodoxă ,,Sfântul Apostol Andrei” din Ocna Mureș, unde au fost prezenți și Pr. Protopop Ioan Bogdan, Pr. Paroh Mihail Cramba, Pr. Traian Ioan Duda, Pr. Cristian Vasiu și Pr. Constantin Purcaru.

De asemenea, oficialitățile orașului, dl.primar Silviu Vințeler, dl. viceprimar Paul Podariu și domnii consilieri locali d-na Marcela Nicoară și dl. Ioan Pușcaș, au confirmat susținerea morală și financiară a evenimentului, alături de alte persoane care au sprijinit financiar acțiunea.

Citește și: 21 decembrie 2024 | Lumină de sărbătoare: Concert de colinde la Căminul Cultural din Tărtăria. Invitație la retrăirea Crăciunului de altădată

Pr. Protopop Ioan Bogdan a deschis seara cu un ales cuvânt duhovnicesc, evidențiind importanța colindelor, specificând că cel mai potrivit loc de a asculta colindele este în biserică. A dat binecuvântare tuturor celor prezenți.

Corul Doruleț, dirijat de prof. Eva Forika și prof. Levente Szocs, a fost primul cor din program. Într-o nouă ținută și bine pregătiți în zeci de ore de repetiții, coriștii gazdă s-au prezentat la un înalt nivel, cu un nou repertoriu de colinde, dar și cu doi noi coriști, soliști, Adrian Mengheriș și Alfred Garduli.

Preotul Sebastian Zăhan a dirijat cu aceeași măiestrie dintotdeauna Corul Armonia din Turda, dar și Corul Mihai Vodă. Ambele coruri au pus în valoare semnificația momentului prin colinde bine alese și foarte bine interpretate. Deși ambele coruri sunt dominate de voci feminine, dovedesc că sunt un ansamblu închegat, la care se adaugă un solist de excepție, Pr. Bogdan Turean.

Corul Astra din Câmpia Turzii, dirijat de prof. Rodica Trandafir, a interpretat colinde tradiționale cu sensibilitate, aducând bucurie prin calitatea interpretativă.

Corul Reformat din Ocna Mureș, dirijat tot de prof. Eva Forika, este organic integrat în viața comunității. În seara aceasta, a adus în atenție piese corale bazate pe cântece tradiționale bisericești, dar și din repertoriul religios universal.

Concertul a fost încheiat de Corul profesorilor de religie din județul Alba, cor unic la nivel național, coordonat de inspector școlar, prof. Laura Larisa Popa și dirijat de prof. Adrian Buta. Corul a susținut un recital din cinci colinde aparținând muzicii corale și bizantine prelucrate. Au fost apreciate acuratețea interpretării și puterea vocilor, precum și urarea de final.

Pr. Paroh Mihail Cramba, în cuvântul dumnealui, a precizat că aceste cântări, colindele, reprezintă un rezumat al Sfintei Scripturi și ne prezintă faptele și jertfa Domnului Hristos pentru noi și pentru mântuirea sufletelor noastre. A apreciat, de asemenea înălțimea interpretării și prestanța academică a corurilor prezente la acest eveniment organizat din suflet pentru suflet.

Primarul comunității ocnamureșene, dl. Silviu Vințeler, și-a exprimat aprecierea asupra întregii activități, felicitând toate corurile și pe toți dirijorii, exprimând bucuria trăită împreună în Casa Domnului, în așteptarea Nașterii Mântuitorului

Ca un gest de mulțumire pentru efortul depus, Asociația Corală Doruleț a pregătit pentru fiecare cor și dirijor trofee, diplome de apreciere și flori, înmânate de dl. primar.

Cu credința că s-a adus Slavă întru cele-nalte, că am fost pătrunși de semnificația coborârii Mântuitorului din cer pe pământ, în încheiere, într-un cadru solemn, toate corurile au colindat ,, Ce vedere minunată!” și ,,La mulți ani!”.

Colindele sunt puternice precum cuvintele vieții, ca să adeverească încă o dată că ,,La început a fost Cuvântul”. Acum, în așteptarea Cuvântului făcut trup, să rămânem limpeziți și luminați de puterea colindelor, care ne dau putere și nouă să urmăm Steaua și calea Magilor ca să aflăm Pruncul, să ne închinăm cu darurile sufletului nostru și să-i spunem în cor: ,,Vino, Doamne!”

Președinte Asociația Corală Doruleț, Elena Cărunta


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

20-22 iulie 2026 | Concurs de orientare turistică și vizite de studiu dedicate studenților UAB în Țara Hațegului

Ioana Oprean

Publicat

în

Concurs de orientare turistică și vizite de studiu dedicate studenților UAB în Țara Hațegului Chiar dacă este vacanță, studenții Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia de la specializările Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor, Educație Fizică și Sportivă, Cercetarea, Conservarea şi Valorificarea Patrimoniului Istoric și Administrarea Afacerilor în Comerț, Turism și Servicii, se află în […]

Citește mai mult

Curier Județean

Update Foto | Incendiu în Alba Iulia: A ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 100 mp în Micești

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu în Alba Iulia: A ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 100 mp în Micești Un incendiu s-a produs în după amiaza zilei de luni, 20 iulie 2026 în Alba Iulia. Este vorba de un incendiu de vegetație uscată. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată […]

Citește mai mult

Curier Județean

20 iulie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul radar e-SIGUR: Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul radar e-SIGUR: Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor! Polițiștii rutieri acționează astăzi, luni, 20 iulie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de […]

Citește mai mult