Rămâi conectat

Actualitate

Programul Tomata 2024: Când va fi virată pe carduri suma de 1.000 de euro pentru cultivatorii de legume

Ziarul Unirea

Publicat

în

Programul Tomata 2024: Când va fi virată pe carduri suma de 1.000 de euro pentru cultivatorii de legume

Cultivatorii de legume ce s-au înscris în cursul anului trecut în programul de minimis pentru producția de legume în spații protejate, cunoscut ca și „Programul tomata”, urmează să primească, curând, a doua tranșă de bani.

”Ar trebui să înceapă să primească banii. Ei sunt în perioada în care probabil au terminat de făcut valorificarea, au dus documentele care atestă valorificarea către Direcțiile Agricole Județene, se centralizează sumele de plată și o să înceapă să facă și plățile efective”, a precizat consultantul Andra Popescu.

Potrivit informațiilor pe surse, plata tranșei de 1.000 de euro pentru ciclul II de producție ar urma să înceapă în jurul datei de 15 februarie.

Când se virează banii așteptați de legumicultori

Plăți Tomata 2024 – când se virează subvenția de 1.000 de euro așteptată de legumicultori. Sumele pentru culturile din sere și solarii urmează să fie achitate fermierilor începând cu această lună, prin Direcțiile Agricole Județene.

Legumicultorii care beneficiază de ajutorul de minimis de 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar care se acordă pentru susținerea producției de legume în spații protejate pentru perioada de extrasezon (toamnă–iarnă 2023-2024) vor primi banii în această lună, termenul legal de începere a plăților fiind 26 februarie 2024.

Ultimele controale făcute de DAJ

Specialiștii Direcțiilor Agricole Județene (DAJ), instituție prin care se derulează Programul de minimis la legume Ciclu II, efectuează în această perioadă controale la fermierii care au depus cerere de înscriere în program.

”DAJ Dolj în echipa cu personalul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Dolj au fost în teren, în comuna Moțăței, pentru a verifica îndeplinirea condițiilor (Hotărârea de Guvern nr. 846/2023) de către fermierii care s-au înscris în Programul de minimis la legume Ciclu II”, a anunțat instituția pe pagina proprie de Facebook.

Aceste verificări se fac în baza unei notificări transmise de beneficiarii plăților, în toate județele unde legumicultorii au depus cereri pentru plata de 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar.

”Directorul executiv al DAJ desemnează prin decizie echipe formate dintr-un reprezentant al DAJ, care, împreună cu reprezentantul APIA desemnat se deplasează în teren pentru stabilirea suprafeţei cultivate şi pentru evaluarea producţiei de legume înainte de recoltare, în baza notificării scrise transmise la DAJ de către beneficiari cu privire la începerea recoltării. Beneficiarii sunt obligaţi să transmită în scris notificarea cu cel puţin 10 zile înainte de recoltarea legumelor, prin e-mail, fax sau poştă. Echipele de control stabilesc suprafeţele cultivate şi evaluează producţia de legume înainte de recoltare, în baza notificării scrise transmise la DAJ de către beneficiari, întocmesc fişa pentru stabilirea suprafeţei cultivate şi pentru evaluarea producţiei de legume înainte de recoltare, fiind direct răspunzători de veridicitatea verificărilor. În cadrul fişei de evaluare, echipele de control menţionează dacă producţia estimată poate ajunge la maturitate până la data limită când se face valorificarea producției, respectiv intervalul 20 octombrie 2023-31 ianuarie 2024 inclusiv”, se arată în Hotărârea de Guvern nr. 846/2023.

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 846/2023, valorificarea producţiilor se face în perioada 20 octombrie 2023-31 ianuarie 2024 inclusiv. Astfel, legumicultorii mai au termen până cel târziu miercuri, 31 ianuarie să mai vândă legumele pe care le-au produs în solar în Ciclul II.

Fermierii au obligaţia să depună la DAJ unde au depus cererea documentele justificative care atestă valorificarea producției, precum şi copia Registrului de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat la zi şi avizat de Oficiul Fitosanitar Județean (OFJ), până cel târziu la data de 9 februarie 2024 inclusiv.

Producţiile minime prevăzute în Program sunt următoarele:

a) 3.000 kg/1.000 mp pentru cultura de tomate;
b) 2.000 kg/1.000 mp pentru cultura de ardei gras şi/sau lung şi/sau gogoşar;
c) 4.000 kg/1.000 mp pentru cultura de castraveţi;
d) 1.500 kg/1.000 mp pentru cultura de fasole păstăi;
e) 10.000 plante/1.000 mp pentru cultura de salată;
f) 1.000 kg/1.000 mp pentru cultura de spanac;
g) 100.000 bulbi/plante/1.000 mp pentru cultura de ceapă verde.

Dovada obţinerii producţiei de legume obţinute în spaţii protejate o constituie copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare pentru legumele care fac obiectul programului. Sprijinul financiar se acordă beneficiarilor pentru o singură cultură, dintre cele prevăzute mai sus astfel că legumicultorii nu pot încasa mai mult de 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar.

Plățile încep, oficial, din 26 februarie

Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor începând cu data de 26 februarie 2024.

Sprijinul financiar de ajutor de minimis este de maximum 1.000 euro inclusiv/1.000 mp/beneficiar care se achită la cursul de schimb de 4,9490 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană la data de 29 septembrie 2022, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria C, nr. 379 din 3 octombrie 2022. În conturi, beneficiarii vor primi 4.949 de lei având în vedere că plata se face în lei.

Finanțarea de 22.100 de euro a fost deja aprobată de Guvern în luna septembrie astfel că banii pentru legumicultori sunt disponibili în prezent. în HG nr. 846/2023 însă se precizează că ”Suma de 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar se distribuie beneficiarilor eligibili, cu încadrarea în bugetul alocat schemei”. Astfel dacă numărul de beneficiari depășește suma alocată există șansa ca suma e 1.000 euro să scadă. Ministerul Agriculturii poate interveni însă pentru suplimentarea plafonului alocat astfel încât cuantumul pentru legumicultori să nu scadă sub pragul de 1.000 euro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rabla pentru sobe 2024: Cum poți beneficia de 10.000 de lei pentru soluții de încălzire. Modalitatea de înscriere în program

Bera Larisa

Publicat

în

Rabla pentru sobe 2024: Cum poți beneficia de 10.000 de lei pentru soluții de încălzire. Modalitatea de înscriere în program Programul „Rabla pentru sobe”, lansat de Ministerul Mediului prevede acordarea de ajutor financiar de până la 10.000 de lei, locuitorilor din zonele montane, pentru cumpărarea unor soluții de încălzire eficiente. Citește și: Ajutor de încălzire […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea