Uniunea Europeană a decis data interzicerii centralelor termice pe gaz natural: Vor fi vizați și cei care le au deja instalate
Uniunea Europeană a decis data interzicerii centralelor termice pe gaz natural: Vor fi vizați și cei care le au deja instalate
Consiliul Europei și Parlamentul European au ajuns la un acord privind reducerea emisiilor și a consumului de energie ale clădirilor de pe teritoriul Uniunii Europene.
Astfel, potrivit acestuia, centralele termice pe gaz vor interzise.
„Statele membre vor trebui să stabilească măsuri specifice privind eliminarea treptată a combustibililor fosili utilizați pentru încălzire și răcire, în vederea eliminării complete a cazanelor pe bază de combustibili fosili până în 2040”, se precizează într-un comunicat al Uniunii.
Același document arată că inclusiv cei care au în momentul de față astfel de centrale vor fi obligați să renunțe la ele până cel târziu în 2040.
Citește și: România se îndreaptă către o energie mai curată: Centralele de apartament pe gaz vor fi eliminate până în 2040
European Academies Science Advisory Council precizează că 65 de milioane de locuințe din Uniunea Europeană sunt încălzite în prezent cu centrale termice alimentate cu gaze naturale.
Cele mai multe locuințe cu astfel de centrale sunt în Germania, unde se înregistrează 20 de milioane.
În România, aproape trei milioane de locuințe dețin centrale termice pe gaz.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii