Legea privind reforma fiscal-bugetară a fost publicată în Monitorul Oficial! Se vor desființa mii de posturi de șefi din administrația publică
Legea privind reforma fiscal-bugetară a fost publicată în Monitorul Oficial! Se vor desființa mii de posturi de șefi din administrația publică
Legea 296/2023 „privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung” a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Conform Constituției, legea va intra în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Legea a fost adoptată pe 26 septembrie, prin procedur angajării răspunderii Guvernului în Parlament. Ulterior, prin Decizia 523/2023, Curtea Constituțională a respins sesizarea de necontituționalitate care viza actul normativ. Președintele Klaus Iohannis a semnat joi, 26 octombrie, deceretul de promulgare a legii.
Guvernul a adoptat, pe 25 septembrie, proiectul de lege privind „oprirea risipei bugetare”, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale, după ce au fost dezbătute observaţiile de la ministerele avizatoare. Ulterior, pe 26 septembrie, guvernul și-a angajat răspunderea asupra proiectului de lege în parlament.
Începând de azi „s-a terminat cu șmecheria”, a afirmat prim-ministrul, despre noile reguli fiscale.
Printre noutăți se numără:
1. Vor fi supraimpozitate profitul excesiv, luxul și viciile
2. Se taxează suplimentar profiturile băncilor
3. Se taxează cu 70% averile ilicite
4. Se vor desființa mii de posturi de șefi din administrația publică, cu toată salba de consilieri, șoferi și secretare
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 24 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii