Derby “de Alba” incendiar: CSM Unirea Alba Iulia – Metalurgistul Cugir! CSU Alba Iulia – test la Bistrița, Industria caută victoria
Ultima etapă a turului Seriei 9 din Liga 3 se anunță una extrem de tare, în condițiile în care sunt prevăzute întâlniri între primele 6 clasate, respectiv ultimele 4 din ierarhie.
*Gloria Bistrița-Năsăud (locul 4, 15 puncte) – CSU Alba Iulia (poziția secundă, 16 puncte), vineri, ora 15.00. Universitarii, cu 3 victorii la rând fără gol primit (5 meciuri adjudecate din ultimele 6) au parte de un test sub presiune în fieful formației lui Adrian Falub, aflată la un punct în spate. Este un duel încins, în condițiile în care Gloria a ratat precedentul examen intern (0-1 cu ACS Mediaș), suferind singura înfrângere stagională. Cum lupta pentru play-off este foarte încurcată (Metalurgistul Cugir, clasată pe locul 5, având cu două puncte mai puțin decât albaiulienii), punctele puse-n joc au o valoarea dublă, întrucât înseamnă și o lovitură dată contracandidatei la vârf.
*Industria Galda (locul 8, 5 puncte) – ASC Tg. Mureș (locul 10, 4 puncte), sâmbătă, ora 15.00. Confruntare cu miză majoră și în subsol, tot un punct despărțind cele două combatante. Industria, singura formație din Seria 9 ce nu a câștigat încă, speră să spargă gheața cu toate că are parte de o dispută pe muchie de cuțit, un meci de “6 puncte” în care se joacă inclusive pentru evitarea “lanternei roșii”.
*CSM Unirea Alba Iulia (locul 6, 9 puncte) – Metalurgistul Cugir (locul 5, 14 puncte), sâmbătă, ora 15.00. “Alb-negrii”, cu 4 jocuri fără succes, numai două puncte strânse, au în față o dispută “de totul sau nimic” în compania conjudețenilor care runda trecută au pus punct crizei și au învins Unirea Ungheni, fostul lider! Până la 1 noiembrie, când Alexandru Pelici va prelua gruparea din Cetatea Marii Uniri, uniriștii au două dispute pe “Cetate” (săptămâna viitoare cu ACS Mediaș) partide în care nu-și permit pași greșiți, orice eroare însemnând reducerea considerabilă a șanselor de play-off. Mereu disputele dintre cele două rivale au avut orgolii și ambiții suplimentare, indiferent de pozițiile din clasament. “Roș-albaștrii” nu pot uita duelurile din primăvară, în play-off, când au luat un singur punct în 3 dispute directe și au pierdut inclusiv poziția a 3-a!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Faze interjudețeană: CIL Blaj – Sparta Mediaș, la Under 19, duminică | La Under 17, CSȘ Blaj calificată în turul secund
Faze interjudețeană: CIL Blaj – Sparta Mediaș, la Under 19, duminică, 26 mai. La Under 17, CSȘ Blaj calificată în turul secund CIL Blaj, reprezentanta județului Alba, va juca duminică, 26 mai, de la ora 12.00, cu Sparta Mediaș (campioana din Sibiu), în primul tur al fazei interjudețene la Under 19. Partida se va disputa […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2024. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Cui trebuie să îi spui ”La mulți ani” de Sfinții Constantin și Elena. Nume derivate din numele Constantin și din Elena
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Cine au fost Sfinții Împărați Constantin și Elena, unii dintre cei mai cunoscuți sfinți ai creștinătății, sărbătoriți pe 21 mai