Polițiștii din Alba, la datorie în prima zi de școală: 165 de polițiști vor acționa pentru desfășurarea în siguranță a festivităților de deschidere a noului an școlar
Polițiștii din Alba, la datorie în prima zi de școală: 165 de polițiști vor acționa pentru desfășurarea în siguranță a festivităților de deschidere a noului an școlar
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a luat toate măsurile necesare pentru un început de an școlar în liniște și siguranță. Au fost efectuate verificări înainte de startul cursurilor și au fost stabilite priorități de acțiune după ce elevii vor începe efectiv orele.
Polițiștii de la rutieră au verificat autovehicule de transport elevi și i-au instruit pe conducătorii acestora cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului dar au verificat și existența și starea indicatoarelor de avertizare și informare precum și starea marcajelor rutiere și a amenajărilor din zona unităților de învățământ.
Mâine, 11 septembrie, 165 de polițiști vor acționa în sistem integrat, suplimentar față de dispozitivul curent, pentru desfășurarea în siguranță a festivităților specifice deschiderii anului de învățământ preuniversitar.
Pe durata întregului an școlar, polițiștii vor fi prezenți zona unităților de învățământ pentru asigurarea fluenței rutiere, prevenirea accidentelor și a oricăror incidente care pot afecta siguranța elevilor și a cadrelor didactice.
În același timp, vor fi organizate activități informativ – preventive, cu implicarea profesorilor, părinților și a celorlalte instituții ale statului cu competențe în domeniu, în scopul reducerii violenței fizice și psihologice în rândul elevilor, prevenirii consumului de substanțe cu efect psihoactiv sau victimizării din infracțiuni cibernetice sau din trafic de persoane precum și pentru creșterea siguranței tuturor participanților la procesul educațional.
Pentru Inspectoratul de Poliție Județean Alba siguranța în școli constituie o prioritate, iar cu sprijinul dascălilor, părinților și a instituțiilor partenere, polițiștii vor acționa pentru ca școala să fie un spațiu sigur, dedicat studiului și performanței educaționale.
Dragi elevi, stimați profesori, vă dorim un an școlar cu realizări, în siguranță!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Șofer din Alba, cercetat pentru refuz de recoltare a mostrelor de sânge: Cum a încercat să îi păcălească pe polițiști
Șofer din Alba, cercetat pentru refuz de recoltare a mostrelor de sânge: Cum a încercat să îi păcălească pe polițiști La data de 24 noiembrie 2024, în jurul orei 01.15, pe DJ 107, în afara localității Șona, polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei au depistat un bărbat de 43 de ani, din localitatea Șona, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918