Investiţia Supremia în Alba Iulia dovedeşte potenţialul economic al municipiului
Interviu cu dl Levente BARA, patronul companiei Supremia Grup
– Domnule Levente Bara, sunteţi unul din tinerii oamenii de afaceri albaiulieni consacraţi. La mai bine de un an de la inaugurarea fabricii de condimente alimentare din Zona de Dezvoltare Economică a Municipiului Alba Iulia, cum apreciaţi decizia de a învesti în municipiul reşedinţă de judeţ?
– A fost o decizie bună.Sunt mulţumit,chiar încântat că am făcut investiţia în Zona de Dezvoltare Economică a Municipiului Albă Iulia. Motivele pentru care apreciez decizia luată sunt variate, însă foarte benefică a fost fluidizarea traficului şi accesului din cadrul departamentului Logistică.
– Cum merg afacerile Dvs. în prezent? A fost o perioadă de criză economică totuşi…
– În perioada de criză Supremia Grup a avut creşteri economice anuale de peste 20%.Pentru anul 2012 ne-am propus o creştere de 30%, iar primul trimestru s-a încheiat cu o creştere de 26,30%, ceea ce ne demonstrează că obiectivul este realist. Bineînţeles, resimţim criza prin falimente şi insolvente care afectează cash-flow-ul companiei şi nici scăderea puterii de cumpărare a populaţiei nu ne bucură, însă gândim pozitiv.
– Ce planuri de viitor aveţi. Intenţionaţi să extindeţi capacitatea de producţie de la Alba Iulia…?
– În următoarea perioadă intenţiile noastre sunt de consolidare a firmei şi de dezvoltare a ramurii de export. Aşadar extinderea capacităţii de producţie nu are caracter prioritar în viitorul apropiat, însă într-un orizont de 5 ani, da, putem discuta despre o extindere a capacităţii de producţie.
– …dar să investiţi în domenii noi? De exemplu, în turism? Este binecunoscut faptul că deţineţi o pensiune turistică şi un restaurant în Alba Iulia…
– Energia şi atenţia îmi sunt canalizate pe dezvoltarea firmei Supremia. În viitorul apropiat nu am planuri de investiţii în domenii noi.
– Poate fi municipiul Alba Iulia o destinaţie turistică apreciată în plan naţional şi internaţional?
– Având în vedere investiţiile considerabile făcute în Cetatea Alba Iulia cât şi în Alba Iulia ca oraş, municipiul este deja apreciat pe plan naţional şi cu siguranţă aprecierea ca destinaţie turistică este în plină ascensiune şi pe plan internaţional.
– Cum apreciaţi relaţia Dvs. cu Primăria Alba Iulia? Aţi fost sprijinit în decursul materializării fabricii de condimente de autoritatea locală?
– Relaţia cu Primăria Alba Iulia este una foarte bună. Da, am fost sprijinit în perioada de dezvoltare a proiectului Supremia Grup şi sunt profund recunoscător că am avut ocazia de a colabora cu adevăraţi profesionişti.
– Credeţi că Municipiul Alba Iulia este astăzi o localitate atractivă pentru investiţii?
– Depinde de domeniul de activitate. Poate fi atractivă în special în Zona de Dezvoltare Economică a Municipiului, având în vedere sprijinul pe care îl oferă Primăria prin cedarea în mod gratuit a terenului în momentul investirii unei sume considerabile.
– Cum apreciaţi relaţia companiei pe care o conduceţi cu angajaţii firmei? Cât la sută din aceştia sunt din Alba Iulia?
– Cea mai mare parte a angajaţilor Supremia Grup sunt din Alba Iulia şi din localităţile aparţinătoare. Relaţia mea cu angajaţii este una excelentă în special cu cei care dovedesc profesionalism şi implicare.
– O companie care se respectă şi care respectă comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea şi pe cetăţenii acesteia (evident, unii chiar propriii angajaţi), desfăşoară activităţi de responsabilitate socială… Care sunt principalele iniţiative SUPREMIA în acest sens? Ce acţiuni aţi fi dispus să sprijiniţi în viitor în Municipiul Alba Iulia, fie individual, fie în parteneriat cu Primăria, ONG-uurile locale, alte companii, etc?
– Compania Supremia a susţinut întotdeauna comunitatea din care face parte. Suntem parteneri şi sponsori ai acţiunilor Institutului Kaizen. Am participat şi am susţinut financiar numeroase proiecte printre care se numără ”Curăţenie Japoneză pentru Oraşele României”; „Kaizen pentru oameni şi natură”; susţinem financiar „Cercetaşii României” – centrul local Axente Sever Alba Iulia; ”Crucea Roşie”, Echipa de Baschet a Universităţii „1 Decembrie 1918”; „Plus Noi” – trupa Folk; Trupa de Teatru „Skepsis”. Vom continua să susţinem comunitatea, oameni şi proiecte cât şi orice încercare de schimbare în bine a societăţii umane.
– Vă mulţumesc pentru amabilitate! (M.C.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii