Carduri sociale 2023: Când expiră banii de pe voucherele pentru alimente oferite de Guvern
Fiecare card pentru alimente acordat românilor nevoiașii de către stat este valabil timp de 12 luni de la momentul emiterii, potrivit prevederilor legale. Ca urmare, persoanele care beneficiază de sprijinul guvernamental au un interval de un an la dispoziție pentru a folosi fiecare tranșă de 250 de lei.
În cursul acestui an, cetățenii români din categoriile vulnerabile vor beneficia de un sprijin financiar de 1500 de lei din partea statului. Această sumă va fi împărțită în 6 tranșe, acordate o dată la fiecare 2 luni, și vor fi transferate pe cardurile sociale.
Scopul acestui proiect este să contracareze declinul calității vieții și să sprijine grupurile sociale vulnerabile, în încercarea de a reduce riscul sărăciei la nivel național. Fiecare tranșă de fonduri va fi în valoare de 250 de lei. Distribuirea primelor vouchere a avut loc în prima parte a anului. Cea de-a doua tranșă a fost transferată pe cardurile sociale la începutul lunii aprilie. Următoarele tranșe de asistență financiară au fost acordate românilor la mijlocul lunii iunie.
„Am primit zilele acestea zeci de mesaje din partea dumneavoastră despre măsurile sociale pe care Guvernul României le implementează din bani europeni. Poate cel mai important anunţ este legat de data la care încărcăm o nouă tranşă de 250 de lei pe cardurile pentru alimente şi mese calde: de la 15 iunie vom transfera 600 milioane de lei către toţi cei 2,4 milioane de beneficiari eligibili.”, a transmis Marcel Boloș pe Facebook.
În intervalul dintre 10 și 15 august, a fost efectuată distribuirea celei de-a patra tranșe către beneficiari.
Potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Investițiilor, suma de 250 de lei va fi încărcată pe cardurile sociale în prima parte a lunii octombrie. Conform prevederilor legale, fiecare voucher acordat de către stat este valabil timp de 12 luni de la momentul emiterii. Ca urmare, persoanele care beneficiază de sprijinul guvernamental au un interval de un an la dispoziție pentru a folosi fiecare tranșă de 250 de lei.
Cardurile sociale emise în anul 2023 pot fi utilizate exclusiv de către beneficiari. În situații excepționale, cei care nu pot să se deplaseze pentru a efectua cumpărături pot solicita ajutorul unei persoane apropiate. Cu toate acestea, individul care folosește tichetele va trebui să prezinte un document de identitate care să ateste că este posesorul cardului.
Fondurile pot fi utilizate pentru achiziționarea de alimente și pentru a acoperi costurile meselor calde, fie la restaurante sau în alte locuri în care se oferă acest serviciu. În cazul în care nu se utilizează fondurile de pe cardurile sociale în termenul stabilit, acestea nu vor putea fi recuperate.
Este important de menționat că tichetele sociale nu sunt valabile pentru achiziționarea de produse precum țigări sau articole de curățenie, scrie romaniatv.net
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Rabla pentru sobe 2024: Cum poți beneficia de 10.000 de lei pentru soluții de încălzire. Modalitatea de înscriere în program
Rabla pentru sobe 2024: Cum poți beneficia de 10.000 de lei pentru soluții de încălzire. Modalitatea de înscriere în program Programul „Rabla pentru sobe”, lansat de Ministerul Mediului prevede acordarea de ajutor financiar de până la 10.000 de lei, locuitorilor din zonele montane, pentru cumpărarea unor soluții de încălzire eficiente. Citește și: Ajutor de încălzire […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum o zi
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Ştirea zileiacum o zi
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
14 decembrie: 69 de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite