Rămâi conectat

Actualitate

Amezi de circulație 2023: Modificări în ceea ce privește contestațiile pe care le pot face șoferii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Amezi de circulație 2023: Modificări în ceea ce privește contestațiile pe care le pot face șoferii

Deputaţii au adoptat un proiect prin care un şofer poate face plângere împotriva unei amenzi primite şi la judecătoria din zona în care acesta are domiciliul. În prezent, plângerea trebuie depusă la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

Astfel, iniţiativa legislativă modifică primul alineat al art. 118 din Capitolul VIII, ”Căi de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei”, al OUG 195/2002, după cum urmează: ”Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătorie în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliului sau sediul contravenientul”, scrie digi24.ro.

În forma aflată încă în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă este prevăzut că: ”Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta”.

Sursa: impact.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul Rabla pentru Electrocasnice nu se va mai ține în 2024: AFM nu mai are buget pentru o nouă sesiune de finanțare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Programul Rabla pentru Electrocasnice nu se va mai ține în 2024: AFM nu mai are buget pentru o nouă sesiune de finanțare Programul „Rabla pentru Electrocasnice” nu se va mai desfășura în 2024, pentru faptul că Ministerul Mediului, Apel și Pădurilor nu a prioritizat acest program. „Politicile, strategiile de mediu și prioritizarea lansării programelor sunt […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea