România, codaşă în UE la ponderea persoanelor angajate în sectorul sportului
România, codaşă în UE la ponderea persoanelor angajate în sectorul sportului
Aproximativ 1,51 milioane de persoane erau angajate anul trecut în sectorul sportului în Uniunea Europeană, reprezentând 0,8% din totalul persoanelor angajate, în creştere cu 10,9% comparativ cu cele 1,36 milioane de persoane care erau angajate în sectorul sportului în 2021, arată datele Eurostat.
Sectorul sportului include ocupaţii şi activităţi economice precum cele în cadrul echipelor şi cluburilor sportive, antrenori, atleţi independenţi, centre de fitness şi activităţi precum promovarea şi managementul evenimentelor sportive, potrivit Agerpres.
În rândul statelor membre UE, Suedia are cea mai mare pondere a persoanelor angajate în sectorul sportului (1,4% din numărul total de persoane angajate), urmată de Finlanda şi Danemarca (ambele cu 1,2%), Spania şi Franţa (ambele cu 1,1%).
În contrast, cele mai mici ponderi ale persoanelor angajate în sectorul sportului au fost înregistrate în România (0,2% din numărul total de persoane angajate), Bulgaria (0,3%), Polonia şi Slovacia (ambele cu 0,4%), Croaţia şi Lituania (ambele cu 0,5%).
În cazul României, ponderea persoanelor angajate în sectorul sportului a crescut de la 0,16% din numărul total de persoane angajate în anul 2021, până la 0,21% în 2022.
Repartiţia pe sexe arată că bărbaţii devansează femeile în rândul persoanelor angajate în sectorul sportului din UE (55% faţă 45%). Pe grupe de vârstă, peste o treime (35%) din persoanelor angajate în sectorul sportului din UE aveau o vârstă cuprinsă între 15 şi 29 de ani. Însă grupa de vârstă 30-64 de ani are cea mai mare pondere a persoanelor angajate în sectorul sportului, fiind responsabilă pentru 62% din totalul lucrătorilor din acest sector.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Prețuri ca în Elveția în supermarket-urile din România, dar salarii de 6 ori mai mici: Exemple de prețuri
Prețuri ca în Elveția în supermarket-urile din România, dar salarii de 6 ori mai mici: Exemple de prețuri În România mai avem puțin până să ajungem să avem aceleași prețuri ca în Elveția, după luni consecutive de creștere a inflației. Când merg la supermarket, mulți cetățeni pot observa că au ajuns să pună din ce […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 4 ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui