Rezultate Titularizare 2023: Notele înainte de contestații, publicate pe 18 iulie, pe edu.ro
Rezultate Titularizare 2023: Notele înainte de contestații, publicate pe 18 iulie, pe edu.ro
Primele rezultate ale probei scrise la Titularizare 2023 vor fi afișate pe data de 18 iulie la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul edu.ro.
Click pentru: Notele inițiale pe județul Alba, la Titularizare 2023
Citește și: Rezultate Titularizare 2023: Când se afișează notele la examen
Potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Educației, peste 2600 de candidați au decis să se retragă de la examenul de Titularizare 2023 după ce au luat cunoștință de subiectele probei scrise care a avut loc în ziua de miercuri, 12 iulie.
CITEȘTE ȘI: TITULARIZARE 2023: Modele de SUBIECTE și BAREME pentru viitoarele cadre didactice. Când vor avea loc probele scrise
Rata de participare la examenul de Titularizare 2023 a înregistrat un procent de 83,17% din totalul celor peste 32.000 de candidați înscriși. Chiar dacă numărul candidaților a scăzut față de anul 2021, numărul absolvenților din promoția curentă care s-au înscris pentru examenul de Titularizare 2023 este cel mai mare în ultimii 13 ani, depășind 5700 de candidați.
De asemenea, se menționează că 26 de candidați care au participat la examenul de Titularizare 2023 au fost eliminați din cauza fraudelor sau a tentativelor de fraudă. Aceștia nu vor putea obține posturi didactice sau catedre în anul școlar următor, conform informațiilor publicate pe edupedu.ro.
Conform comunicatului transmis de Ministerul Educației, rata de participare la proba scrisă din concursul pentru ocuparea posturilor didactice și catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, desfășurată pe data de 12 iulie, a înregistrat un procent de 83,17%.
Din promoția de absolvenți înscriși la concurs, s-au prezentat 81,70% dintre candidați. Dintre cei prezenți, 2623 de candidați s-au retras (2541 din motive personale și 82 din motive medicale).
Procentul candidaților care s-au retras în raport cu totalul candidaților prezenți reprezintă 9,87%. Pe lângă aceștia, 26 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă și nu vor putea ocupa posturi didactice sau catedre în anul școlar 2023-2024.
Contestările se pot depune la sediile inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice, la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar, în data de 18 iulie, după afișarea rezultatelor și până la ora 21:00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale vor fi afișate pe data de 26 iulie la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior. Pentru a obține statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină minimum nota 5 la proba scrisă, au transmis reprezentanții Ministerului Educației.
Etapele de angajare ale concursului național de Titularizare 2023 se vor încheia pe data de 23 august 2023.
Referitor la comunicarea rezultatelor inițiale ale examenului de Titularizare 2023, acestea vor fi anunțate până la data de 18 iulie 2023.
În perioada 18-19 iulie 2023, se pot depune contestații la inspectoratele școlare și acestea vor fi transmise către centrele de evaluare.
Transmiterea contestațiilor către inspectoratele școlare se poate realiza și în format electronic (scanat), prin poștă electronică, la adresa de e-mail indicată de inspectoratele școlare, în data de 18 iulie 2023 și în data de 19 iulie 2023 până la ora 12:00.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii