Zlătneanul Andrei Mărginean, la Dinamo | După 4 ani în Italia, mijlocașul aproape de revenirea în România
Andrei Mărginean, mijlocașul originar din Zlatna, este foarte aproape să fie înregimentat de Dinamo București, formație promovată recent pe prima scenă.
Fotbalistul va împlini 22 de ani în 3 iulie, iar în ultimii 4 ani și jumătate a evoluat în Italia, fiind achiziționat de Sassuolo, al cărui căpitan a fost la Primavera. A fost împrumutat în ultimele două sezoane în Serie C, la ACR Messina, respectiv Novara, asta după ce, vara trecută semnase prelungirea înțelegerii cu „neroverdi” până în 2025, efectuând pregătirea alături de echipa mare. Pentru Novara a susținut 31 de partide și a marcat 5 goluri.
Mărginean a fost convocat, în timp, la diverse loturi naționale ale României, iar în ultima vreme la Under 20 și reprezentativa de tineret
Conform Gazetei Sporturilor Dinamo își dorește să scape de interdicția la transferuri cât mai curând posibil, și continuă să caute oportunități de transfer atunci când vor primi aprobarea FIFA. Pe lista de priorități a dinamoviștilor se află mijlocașul Andrei Mărginean (21 de ani, Sassuolo), dar și un portar prezent la Euro U21, turneul care are loc în aceste zile. Mijlocașul central Andrei Mărginean, în vârstă de 21 de ani și aflat sub contract cu echipa Serie A, Sassuolo, se află pe lista de priorități a „câinilor”. Mărginean și-a dezvoltat abilitățile în fotbalul italian, evoluând în ultimii patru ani pentru echipele de juniori ale lui Sassuolo, fiind împrumutat și la Messina și Novara. „Câinii” așteaptă finalul lunii iunie, întrucât au semnale că Mărginean ar putea deveni liber de contract. Și atunci ar putea să-l ia gratis pe tânărul fotbalist care a jucat la toate naționalele de juniori ale tricolorilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii