Totul despre Băile Sărate din Ocna Mureș: Tratamente, tarife și program de funcționare
Totul despre Băile Sărate din Ocna Mureș: Tratamente, tarife și program de funcționare
Începând de mâine, 13 mai, Băile Sărate din Ocna Mureș își va deschide porțile pentru publicul larg fie că vizitează zona de agrement sau cea de tratament.
Citește și: Băile Sărate de la Ocna Mureș, inaugurate în prezența oficialităților. Ocnamureșanul Rareș Bogdan, printre invitați
Baza de tratament are o suprafață totală de 6.400 de metri pătrați și cuprinde facilități precum: bazine interioare și exterioare cu apă sărată și dulce, zonă de fitness, restaurant, sală de tratament cu nămol, spații pentru proceduri de fizioterapie, recuperare medicală cu un vârf de până la 700 de proceduri pe zi, vara.
Complexul beneficiază de mai multe cabinete medicale și de vestiare pentru medici și asistente. La bazinul mic de saramură, salinitatea va fi aproape de saturație și o temperatură mai mare, iar pentru cei care vor veni la tratament există și cameră cu băi galvanice, impachetări cu parafină și cu nămol.
Atracția principală sunt cele două bazine mari, unul cu apă dulce, unul cu apă sărată și o temperatură a apei între 28 și 30 de grade. Bazinele sunt impresionante, cel cu apă dulce având o suprafață de 25 pe 25 de metri, iar cel cu apă sărată de 15 pe 25 de metri.
Complexul balnear va continua tradiţia balneo-climaterică a oraşului, tradiţie începută în 1897 prin ridicarea primelor băi sărate de către baronul Solvay, deţinătorul uzinei de produse sodice.
Citește și: Ce n-au făcut alții pentru Alba Iulia, pe A1, în câțiva ani, a reușit primarul de la Ocna Mureș, pe A10, în câteva săptămâni: Indicatoare pe autostradă spre Băile Sărate
Programul de funcționare al Băilor Sărate
Din luna mai până în septembrie, Băile Sărate vor funcționa zilnic de la ora 09.00 până la ora 22.00, iar din octombrie până în luna aprilie orarul zilnic de funcționare va fi între ora 09.00 și 21.00.
Care sunt facilitățile de la Băile Sărate din Ocna Mureș
Servicii medicale
- consult iniţial medic primar
- consult iniţial medic specialist
- consultaţie medicală de control (30 zile)
- referat medical
- electrocardiogramă (EKG)
- tensiune arterială
- ecografie aparat locomotor
- ecografie abdominală/ ecografie ginecologică
Proceduri medicale
Kinetoterapie:
- kinetoterapie
- kinetoterapie gravide/ postnatal
- kinetoterapie sportivi
- kinesio taping (bandaj proprioceptiv – coloană, bandaj proprioceptiv – articular)
Hidrotermoterapie:
- împachetare cu parafină
- împachetare cu nămol
- baie cu nămol
- baie cu apă sărată
- baie cu hidromasaj
- duş subacval
- baie kinetoterapeutică
- hidrokinetoterapie
Masaj:
- masaj medical regional
- masaj medical general
- masaj de relaxare
Electroterapie:
- curenţi diadinamici (joasă tensiune)
- curenţi interferenţiali (frecvenţă medie)
- TENS
- unde scurte
- ultrasunete
- laser
Agrement/ sport
- sală sport/ fitness
- bazin interior cu apă sărată bazin interior cu apă dulce
- bazin de interior pentru tratament cu apă sărată
- bazin olimpic, exterior cu apă dulce
- bazin exterior cu apă sărată bazin exterior destinat copiilor
- sală de haloterapie
- jacuzzi
- saună umedă şi saună uscată
Citește și: Băile Sărate de la Ocna Mureș, la un pas de INAUGURARE: Cum arată complexul balnear înainte de marea DESCHIDERE din 13 mai
Tarife de intrare
Acces ocazional:
ADULŢI:
- 60 lei/ zi (luni până vineri)
- 70 lei/ zi (sâmbătă şi duminică)
- 45 lei (program redus: 1-4 ore)*
COPII cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani:
- 35 lei/ zi
- 25 lei (program redus: 1-4 ore)*
COPII cu vârsta sub 7 ani: GRATUIT
* depăşirea celor 4 ore se taxează suplimentar astfel: primele 20 minute: 5 lei;
peste 20 de minute: câte 10 lei pentru fiecare 30 minute Abonamente**:
ADULŢI: 50 lei/ zi, dar nu mai puţin de 7 zile;
COPII: 25 lei/ zi, dar nu mai puţin de 7 zile;
** Abonamentele de până la 20 de zile inclusiv sunt valabile maximum 45 de zile de la data emiterii iar cele de peste 20 de zile sunt valabile maximum 90 de zile de la data emiterii;
Citește și: Băile Sărate din Ocna Mureș, o gură de aer proaspăt pentru turismul din Alba: Au loc ultimele retușuri pentru deschiderea din 13 mai
Tarife servicii medicale:
- consult iniţial medic primar: 200 lei
- consult iniţial medic specialist: 150 lei
- consultaţie medicală de control (30 zile): 100 lei
- referat medical: 100 lei
- electrocardiogramă (EKG): 10 lei
- tensiune arterială: 5 lei
- ecografie aparat locomotor: 200 lei/ articulaţie/ regiune
- ecografie abdominală/ ecografie ginecologică: 200 lei
Tarife proceduri medicale
kinetoterapie:
- kinetoterapie: 50 lei/ 20-30 minute
- kinetoterapie gravide/ postnatal: 50 lei/ 20-30 minute
- kinetoterapie sportivi: 50 lei/ 30 minute
- kinesio taping (bandaj proprioceptiv – coloană, bandaj proprioceptiv – articular): 30 lei
electroterapie:
- curenţi diadinamici (joasă tensiune): 10 lei/ 10 minute
- curenţi interferenţiali (frecvenţă medie): 10 lei/ 10 minute
- TENS: 10 lei/ 10 minute
- unde scurte: 10 lei/ 10 minute
- ultrasunete: 10 lei/ 10 minute
- laser: 10 lei/ 10 minute
masaj:
- masaj medical regional: 30 lei/ 15 minute
- masaj medical general: 50 lei/ 30 minute
- masaj de relaxare: 70 lei/ 30 minute
hidrotermoterapie:
- împachetare cu parafină: 30 lei/20 minute/ regiune
- împachetare cu nămol: 30 lei/ 20 minute/ regiune
- baie cu nămol: 30 lei/20 minute
- baie cu apă sărată: 30 lei/20 minute
- baie cu hidromasaj: 20 lei/20 minute
- duş subacval: 30 lei/ 20 minute
- baie kinetoterapeutică: 20 lei/ 20 minute
- hidrokinetoterapie: 50 lei/ 30 minute
Tarife servicii de agrement/ sport
- sală sport/ fitness: 15 lei/ 3 ore
- sală sport/ fitness (regim happy hour): 10 lei (exclusiv între orele 13.00-17.00)
- sală sport/ fitness (abonament de 30 de zile consecutive): 130 lei
- sală sport fitness (regim happy hour, cu abonament (30 de zile consecutive, exclusiv între orele 13.00-17.00)
Istoricul Băilor Sărate din Ocna Mureș
Băile Sărate Ocna Mureș sau Uioara pe vremea aceea, au apărut în jurul anului 1870, când se puteau face băi de apă sărată în „putini”, niște butoaie mari de lemn aflate în aer liber.
Prima apariție în presă a unor informații despre Băile Sărate apar în 1888 în ziarul Ellenzek din 14 iulie 1888, în urma consemnării unor spectacole ale unei trupe de teatru ungurești.
Spre sfârșitul secolului XIX apar în același ziar și primele reclame ale Băilor Sărate, care între timp au primit o construcție din lemn care a rezistat până prin 1918. Ele erau localizate undeva în zona intersecției străzilor George Coșbuc și Digului de acum.
În 1910, așa cum ne amintește Nicolae Pintea în Monografia sa, începe construcția unui nou local al Băilor Sărate, construcție din cărămidă, cu ziduri groase și cu mult mai multe dotări. Această construcția a fost dată în folosință în 1917 și a fost un simbol al orașului până în 2012.
Tot din monografia amintită aflăm și compoziția apei sărate utilizate:
- Clorură de sodiu – 312,21 gr/litru,
- clorură de magneziu la – 0,70 gr/litru,
- clorură de calciu – 0,08 gr/litru,
- Sulf – 4,08 gr/litru
Totalul compoziției chimice – 317,07 gr.
- Greutatea apei la 1 litru – 1.206,8 gr.
- Temperatura normală – 17°C
Apele care au fost utilizate în cadrul complexului „Băile Sărate”, au următoarele indicații terapeutice:
- Afecțiuni reumatismale degenerative (spondiloză cervicală și lombară, artroze, poliartroze);
Afecțiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrită scapulohumerală);
Afecțiuni reumatismale inflamatorii (stări algice articulare după reumatism articular acut sau după infecții de focar);
Afecțiuni posttraumatice (redori articulare posttraumatice, stări după operații pe mușchi, tendoane și oase, stări după entorse, luxații și fracturi);
Afecțiuni neurologice periferice (pareze ușoare, sechele minore după polineuropatii, sechele după poliomielită);
Afecțiuni ginecologice (insuficiență ovariană, cervicite cronice, metroanexite cronice).
Activitatea medicală a fost intens susținută de către baronul Solvay, acesta oferind muncitorilor săi facilități de acces la Băi. Așa se explică numărul mare de vizitatori din localitățile limitrofe Uioarei de atunci. Aceștia în general utilizau Băile Sărate pentru agrement și relaxare la sfârșit de săptămână.
În timp efectele benefice ale curei de apă sărată de la Băile Sărate Uioara au devenit cunoscute în țară și în străinătate, astfel că apar tot mai mulți oaspeți din toată Europa. Stațiunea dispunea de numeroase facilități medicale, sportive, sociale și chiar utilități publice. În 1914 localitatea Uioara avea rețea de distribuție de gaz metan către populație. Avea dispensare, bibliotecă, cluburi, parcuri, cofetării, terenuri de sport.
În 1934 localitatea este declarată stațiune balneoclimaterică, iar în 1936 s-a înfiintat Oficiul local de cură și turism, care a funcționat până în 1948, când a fost desființat de comuniști.
Sezonul turistic începea la 1 iunie si se încheia în 15 septembrie. Totuși uneori sezonul se închidea mai târziu, în 1943 de exemplu s-a închis la 1 octombrie.
Din documente aflate la Arhivele Naționale aflăm că afluxul mare de turiști crea probleme în stațiune la aprovizionarea cu alimente de bază. Astfel, în 1943 lipsa zahărului datorită numărului mare de turiști a dus la raționalizarea acestuia la 1 kg de persoană.
În oferta Administrației Băilor Salina Ocna-Mureșului se spunea ca „stau la dispoziția onoratului public băi sărate de putină și aburi, un ștrand bine amenajat, un hotel așezat în mijlocul unui parc plantat cu brazi. Camere în afară de hotelul băilor se găsesc în clădiri particulare situate în apropierea Băilor”.
Baia liberă avea 30 de cabine, adâncimea maximă de 3 metri, și era recomandată celor care sufereau de reumatism. În apropiere se afla și arena Băilor care avea 1.000 de locuri pentru spectatori, pe care se juca volei si tenis. Pentru fotbal, atletism, handbal era arena Solvay, ce avea o suprafață de 2 hectare și 5.000 de locuri pentru spectatori. De altfel, în 1936 s-a dat în folosință primul stadion cu nocturnă din România.
Băile Ocna Mureș au fost zeci de ani principala atracție a orașului pentru cei care sufereau de afecțiuni reumatice și ginecologice, ori pentru tratamente posttraumatice. Datele statistice arată că în anii 1980, ajungeau aici, în fiecare an, între 7.500-8.000 de oameni din întreaga țară și chiar din străinătate. Băile Sărate erau în primele 3 stațiuni din țară ca număr de turiști.
Băile Sărate erau la un moment dat un complex de tratament, având la dispoziție și galeriile exploatării saline din centrul orașului. Din păcate aceste galerii au fost inundate în 1978.
Datorită sării, a Băilor Sărate, a Salinei și a Uzinei de Produse Sodice, orașul a cunoscut o lungă perioadă de dezvoltare economică și pionierat în industria extractivă a sării. Aici, la Ocna Mureș, s-a exploatat prima dată în România sarea prin sonde subterane, în galeriile deja existente. Tot la Ocna Mureș. în 1952 s-a folosit pentru prima dată în România procedeul de extracție în disoluție a sării.
După 1990 Băile Sărate au cunoscut un declin continuu, iar datorită unor conjuncturi nefericite în 2012 clădirea simbol a dispărut fizic din peisajul orașului. Ocnamureșenii însă au rămas cu nostalgia vremurilor trecute dar și cu dorința aprigă, mărturisită de a reînvia tradiția Băilor Sărate Ocna Mureș. Poate de aceea simbolul și tradiția Băilor Sărate Ocna Mureș nu au dispărut din viața de zi cu zi a orașului, au rămas vii ca o speranță care cândva se va împlini.
În 2015 s-au pus bazele voinței comune a Consiliului Județean Alba și a Consiliului Local Ocna Mureș de a construi din nou Complexul de tratament și Agrement Băile Sărate Ocna Mureș.
În 2018 s-a pus piatra de temelie pentru noile Băi Sărate, iar la sfârșitul lui 2022 construcția lor a fost finalizată.
Acum, în 2023, visul devine realitate. Băile Sărate Ocna Mureș își deschid din nou porțile într-o înfățișare nouă, dar cu același scop: tratament și agrement.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: PROGRAMUL final al manifestărilor Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele. Citește și: Parada militară de 1 Decembrie 2024, la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan