Pensii 2023: Noua formulă de calcul a pensiilor. Explicațiile ministrului Muncii
Pensii 2023: Noua formulă de calcul a pensiilor. Explicațiile ministrului Muncii
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat care este noua formulă de calcul a pensiilor. În total, cinci milioane de pensii vor fi recalculate. De asemenea, ministrul a explicat că nicio pensie nu va scădea.
Citește și: Pensii 2023 | NOUA LEGE A PENSIILOR: Românilor care lucrează după 65 de ani nu li se va mai cumula pensia cu salariul
„Aşa cum am promis, eu, alături cu colegii mei din minister şi de la Casa de Pensii, pentru că nu lucrez singur, am acolo o echipă care îmi este alături. Am înaintat spre o primă lectură, avem şi materialul trecut pe curat, într-o sinteză. Avem variantele de legi, am plecat, aşa cum a promis PSD, de la Legea 127, deoarece principiul de acolo este unul corect în rezolvarea inechităţilor.
Sunt câteva aspecte care trebuie îmbunătăţite, sunt în acest material, după care vom avea şi decizia în Coaliţie, după discuţii şi cu partenerii sociali. Principiul important este că nicio pensie să nu scadă în urma recalculării”, a declarat Marius Budăi în exclusivitate la emisiunea România la Raport, moderată de Andreea Creţulescu de la România TV.
„Am mers pe trei variante, pentru că aşa este normal, suntem specialişti, vom demara discuţii şi cu partenerii sociali”, a mai spus Marius Budăi, diferenţa principală fiind de impact bugetar.
Citește și: Pensii 2023: Câți bani vor primi cei care nu au muncit nici măcar o zi în viața lor
Ministrul Muncii a refuzat însă să dea detalii concrete despre formula de calcul şi indicele la care se va raporta viitoarea lege, în funcţie de care vor rezulta pensii mai mari sau mai mici. Budăi nu a oferit niciun orizont de aşteptare pentru noua lege, deoarece totul depinde de efortul bugetar şi de discuţiile cu Ministerul Finanţelor.
„Am reuşit să închidem aceste variante împreună cu colegii mei de la Ministerul Muncii şi de la Casa Naţională de Pensii Publice. Avem varianta finală. Am dat-o către o primă lectură, săptămâna viitoare vom continua dialogul şi vom aştepta şi feedback-ul de la liderii coaliţiei, după care, aşa cum este normal, începem dialogul cu partenerii sociali şi cu organizaţiile de pensionari. Am spus de multe ori: nu îmi doresc să repet aceeaşi greşeală şi nu îmi doresc să fac o reformă la secret, aşa cum a fost scris PNRR”, a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii.
Citește și: Noutăți PENSII 2023: Care sunt perioadele asimilate stagiului de cotizare la pensie? • Noua Lege a pensiilor • Stagiu de cotizare la pensie exemplu de calcul
Astfel, noua formulă de calcul a pensiilor va uniformiza sistemul de pensii şi va rezolva inechităţile între bărbaţi şi femei, între românii care au ieşit la pensie în baza unor legi diferite, dar şi între indicii de corecţie.
„Am urmărit, împreună cu colegii mei, două aspecte extrem de importante pentru aceste propuneri pe care le-am înaintat şi le vom discuta în continuare. În primul rând, rezolvarea inechităţilor, după care nicio pensie să nu scadă în urma recalculării. Şi în acest moment lucrăm la preluarea datelor în format electronic, separăm datele contributive de perioadele asimilate, sporurile cu caracter permanent de sporurile cu caracter nepermanent. Ne pregătim astfel încât atunci când vom avea formula finală, vom avea legea finală, să nu mai dureze multe recalcularea.
Citește și: PENSII 2023: Vârsta de pensionare la femei în anul 2023. Ce femei se pot pensiona anul acesta în funcție de vârstă
Trebuie să ţinem cont de impactul bugetar şi de momentul şi de posibilitatea în timp a României de a susţine un asemenea impact pentru că trebuie să vedem în cât timp ne propunem sau în cât timp reuşim să rezolvăm aceste inechităţi pentru că aceste inechităţi se rezolvă cu impact bugetar şi este un impact bugetar consistent. Trebuie să ţinem cont de evoluţia economică şi de evoluţia cifrelor în România şi bineînţeles să ţinem cont că nu suntem într-o perioadă tocmai stabilă din punct de vedere macro-economic la nivel mondial”.
Întrebat recent dacă 2023 ar putea aduce ceva în plus la pensie, ministrul Muncii a răspuns: “Să implementăm ce avem, să creăm acele măsuri, să colectăm banii, să avem de implementat ce avem, că avem măsuri bune, foarte bune chiar”.
„Poate aşa conştientizăm că nu sunt suficiente, dar sunt măsuri bune acele măsuri din pachetul de sprijin pentru România, să fim foarte atenţi la evoluţie, atât din punct de vedere macroeconomic, dar şi la puterea de cumpărare şi să luăm deciziile ca atare şi consider că demnitatea de demnitar îţi impune să vorbeşti atunci când ai măsura gata şi să vorbeşti şi să o şi implementezi”, a completat ministrul PSD.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii