Rămâi conectat

Sport

FOTO: Volei Alba Blaj – Rapid, în semifinalele Diviziei A1 | Campioana României, succes lejer la Pitești

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana României, Volei Alba Blaj s-a calificat în semifinalele Diviziei A1 la volei feminin, fază în care se va duela cu Rapid București.

Semifinalele sunt în 8, 19 și 22 aprilie (primul meci acasă). În cealaltă semifinală CSM Târgoviște va întâlni echipa calificată dintre CSM Lugoj și CSO Voluntari (1-1 în acest moment 3-0, respectiv 1-3, meciul decisiv în 1 aprilie). Finala este prevăzută în 29 și 30 aprilie (două jocuri acasă), 3 și 4 mai (două jocuri afară) și 7 mai (meciul 5, dacă mai e nevoie, acasă)

Singura echipă care a învins, pe teren, în sezonul regular, în Sala „Timotei Cipariu”, în ultima rundă, a trecut de Dinamo București, în duelul echipelor de pe locurile 4 și 5. În primul meci a fost 3-0, iar al doilea, azi, pe terenul grupării din „Ștefan cel Mare” elevele lui Branko Gajic s-au impus cu 3-1, după ce în al treilea set au revenit senzațional de la 18-24, au anulat 13 mingi de set și au câștigat parțialul cu 33-31!

La Pitești, în feful formației de pe locul 8, a fost o dispută în minimum de seturi, firesc, ținând cont de diferența de valoare, 3-0 (25-22, 25-17, 25-19) în favoarea deținătoarei titlului. Primul set gazdele au sperat, după ce s-au apropiat la un singur punct (18-19 și 19-20). Volei Alba Blaj a câștigat fără să forțeze o întâlnire cu o favorită certă, partida durând 67 de minute. Cele mai multe puncte le-a reușit Gergana Dimitrova – 13

Săptămâna viitoare sunt două întâlniri de cu totul alt calibru, miercuri, 5 aprilie, la Tg. Mureș, la ora 19.00, cu Savino del Bene Scandicci, manșa tur a finalei Cupei CEV, respectiv prima întâlnire în semifinalele Diviziei A1, acasă, în Sala „Timotei Cipariu”, sâmbătă, 8 aprilie.

Volei Alba Blaj: Gergana Dimitrova – 13 puncte, Kaitlyn Hord – 8, Bojana Milenković – 6, Iarina Axinte – 3, Jovana Kocić – 6, Victoriia Russu – 11, Andreea Ispas (l), au mai intrat Andra Cojocaru (libero), Georgiana Faleș – unul, Andrea Kossanyiová – două, Slađana Mirković, Raisa Ioan – unul; Dajana Bošković, Jovana Cirković. Antrenor Stevan Ljubičić.

Foto: CSM Volei Alba Blaj


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Patru locuri I pentru sportivii CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Împins din Culcat: Alte rezultate obținute

Ziarul Unirea

Publicat

în

Patru locuri I pentru sportivii CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Împins din Culcat: Alte rezultate obținute Sportivii CS Unirea Alba Iulia, coordonați de președintele Federației Române de Powerlifting, antrenorul Ovidiu Pănăzan, au obținut noi rezultate excelente la Campionatul Național de Împins din Culcat, desfășurat la începutul lunii decembrie, la Beiuș, în județul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea