Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Volei Club Alba Blaj şi-a aflat adversarii din turneul de promovare în Divizia A1! Vineri în primul meci, echipa din „Mica Romă” întâlneşte CET Govora CNMB Rm Vâlcea, de la ora 19.00

Dan HENEGAR

Publicat

în

În perioada 11-13 mai, la Blaj, în sala de sport a Liceului Timotei Cipariu, se va desfăşura turneul de promovare în Divizia A1 la volei feminin şi la care participă Volei Club Alba Blaj, CET Govora CNMB Rm Vâlcea, Rapid Bucureşti şi CSM Comision Brăila, primele două clasate urmând a evolua din sezonul viitor în prima ligă.

Elevele antrenorilor Liliana Bogendorfer şi Emil Ciufudean vor juca în ordine cu CET Govora CNMB Rm Vâlcea (fosta colegă  în seria vestică a Diviziei A 2), Rapid Bucureşti şi CSM Comision Brăila. Volei Club Alba Blaj este la două victorii să realizeze prima performanţă notabilă a sportului albaiulian în anul 2012, promovarea, în premieră în elita voleiului feminin autohton. „Putem spune că avem un mic avantaj prin faptul că debutăm cu un adversar pe care-l cunoaştem şi pe care l-am învins în sezonul regulat. Însă indiferent de tragerea la sorţi un lucru este cert, vrem să promovăm, să ne îndeplinim obiectivul şi să oferim o adevărată sărbătoare Blajului„, a spus Sergiu Ştefănescu, preşedintele executiv al echipei gazdă.

Tragerea la sorţi a jocurilor a avut loc în această seară, meciurile urmând a avea loc de la orele 16.00 şi 19.00 – vineri şi sâmbătă, respectiv 12.00 şi 15.00 – duminică, cu amendamentul că echipa gazdă va susţine al doilea joc al zilei.

Dar iată ţintarul competiţiei: *vineri, 11 mai: Rapid – CSM Comision Brăila (ora 16.00), VC Alba BlajCET Govora CNMB Rm Vâlcea (ora 19.00); *sâmbătă, 12 mai: CSM Comision Brăila – CET Govora CNMB Rm Vâlcea (ora 16.00), VC Alba Blaj – Rapid (ora 19.00); *duminică, 13 mai: Rapid – CNMB Rm Vâlcea (ora 12.00), VC Alba Blaj – CSM Comision Brăila (ora 15.00). (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Recalcularea pensiilor va mai dura încă cel puțin un an. Vești proaste pentru pensionari

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Recalcularea pensiilor va mai dura încă cel puțin un an. Vești proaste pentru pensionari Vești proaste pentru pensionari din România: recalcularea pensiilor, un proces vital pentru aplicarea noii legi, se va prelungi cel puțin încă un an. Reprezentanții sindicalițtilor  atrag atenția asupra volumului de muncă excesiv și subdimensionării personalului, care îngreunează finalizarea recalculărilor. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea