Aiudean reţinut pentru mai multe furturi din pivniţele aflate la subsolul blocurilor din zona cartierului Mirco 3
Un tânăr în vârstă de 19 ani din municipiul Aiud a fost reţinut marţi, 9 mai, de poliţiştii de investigaţii criminale pentru 24 de ore, fiind principalul suspect de săvârşirea mai multor furturi de la subsolurile blocurilor din Aiud.
Acesta a sustras din beciurile aiudenilor de la produse alimentare, scule şi articole de pescuit, până la cazan din cupru, de zeci de kg. A vândut apoi o parte din bunurile sustrase în piaţa din municipiul Câmpia Turzii.
Poliţiştii din Aiud l-au prins pe P.S.S. în timp ce intenţiona să vândă un cazan din cupru, la un centru de colectare a deşeurilor feroase din Aiud. În urma cercetărilor efectuate de oamenii legii a rezultat că aiudeanul a sustras cazanul, în valoare de 300 de lei, din pivniţa de la subsolul unui bloc de locuinţe chiar cu o noapte înainte.
În urma audierilor suspectului şi a extinderii cercetărilor s-a stabilit că P.S.S. a pătruns prin efracţie şi în alte pivniţe aflate la subsolul mai multor blocuri, dintre care o parte se află în zona cartierului Mirco 3 şi a sustras produse alimentare, scule şi articole de pescuit precum şi băuturi alcoolice. Prejudiciul total cauzat este evaluat la circa 4.000 lei.
P.S.S. este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat la data în aprilie 2011, la 1 an si 6 luni închisoare cu suspendare, pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat. Cercetările sunt continuate şi urmează ca suspectul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, cu propunere de sesizare a instanţei de judecată şi arestare preventivă.
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 59 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii