„Micul Schengen”: Bulgarii vor să „desființeze“ granițele cu România, după ce am fost refuzați de Austria și Olanda
„Micul Schengen”: Bulgarii vor să „desființeze“ granițele cu România, după ce am fost refuzați de Austria și Olanda
Chiar dacă bulgarii aveau oarecare îndoieli cu privire șansele țării lor de a intra în Schengen, votul negativ dat de Austria și Olanda a produs mare supărare la Sofia.
Președintele Rumen Radev spune că securizarea frontierelor externe ale UE este imposibilă fără admiterea Bulgariei în spațiul Schengen, în timp ce oamenii de rând sunt de părere că Bulgaria este privită ca o țară de mâna a doua.
Acum, din moment ce accesul Bulgariei la Schengen a fost blocat, poate că ar trebui acordată mai multă atenție statelor din jur, de ce nu ar fi creată o uniune balcanică cu țările din Peninsula Balcanică sau poate o alianță împotriva ‘’prostiei Europei’’ între Bulgaria, România și Turcia, comentează bulgarii pe net.
Ziarul Fakti a lansat chiar un sondaj inedit. La întrebarea dacă ar trebui desființată granița dintre Bulgaria și România, după refuzul intrării în Schengen, 67% dintre respondeți sunt de acord cu o asemenea măsură, 22% o resping, 4% nu se pot decide, iar 8% dintre bulgari susțin că nu le pasă.
„Să desființăm podul, cât timp ne vor mai ține ocupați cu gogoașa Schengen“ sau „ipocriții europeni ne consideră o țară de mâna a doua“, sunt doar câteva din comentariile celor care au participat la acest sondaj.
Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a anunţat joi, la Bruxelles, după reuniunea miniştrilor de interne din UE, că România şi Bulgaria nu au reuşit să obţină sprijinul unanim necesar pentru a adera la spaţiul de liberă circulaţie a persoanelor şi bunurilor
Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei în Spațiul Schengen. Teoretic, votul împotrivă al Olandei a venit ca urmare a faptului că România și Bulgaria sunt la pachet, ori Olanda era de acord cu intrarea României, dar împotriva intrării Bulgariei, scrie Puterea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Calendarul foilor de ceapă 2025: Obicei păstrat cu sfințenie de bătrânii din satele românești. Cum se pot prevedea lunile din an care vor fi aducătoare de ploi și în care va fi secetă
Calendarul foilor de ceapă 2025: Obicei păstrat cu sfințenie de bătrânii din satele românești. Cum se pot prevedea lunile din an care vor fi aducătoare de ploi și în care va fi secetă Calendarul foilor de ceapă, un obicei păstrat cu sfințenie de bătrânii din satele românești în care agricultura reprezintă încă o îndeletnicire de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
VIDEO: Minune de Bobotează. În fiecare an, apele râului Iordan, în care a fost botezat Iisus Hristos, își schimbă cursul
-
Actualitateacum 4 zile
Model de FELICITARE de ANUL NOU. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Sfântul Vasile 2025. SMS-uri, URĂRI și FELICITĂRI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc ziua numelui
-
Ştirea zileiacum 3 zile
Vine popa cu botezul! Câștig spiritual sau cheltuială materială?