VIDEO| O asociație din județul Alba acuză defrișări ilegale în Munții Apuseni. Ce ar fi descoperit aceștia
VIDEO| O asociație din județul Alba acuză defrișări ilegale în Munții Apuseni. Ce ar fi descoperit aceștia
Asociația Apuseni Spirit a făcut public, pe pagina de socializare, un video în care prezintă defrișările ilegale făcute în Munții Apuseni, pentru Primăria Roșia Montană.
„După cum vedeți, aici se află rampa de încărcare pentru Primăria din Roșia Montană. În rampa asta sunt foarte multe lemne, de ordinul sutelor de metri cubi, dar Primăria are deja stocul de 320 de metri cubi de lemn, primit, recepționat, deci, în consecință, acest lemn este tăiat ilegal”, a transmis un activist în cadrul videoclipului.
De asemenea, activiștii prezintă faptul că în pădure au fost descoperiți și alți arbori marcați, care ar urma să fie tăiați, peste limita legală.
„Aici avem un fag marcat ilegal de către Ocolul Silvic din Abrud. E doar un exemplar de peste patru metri cubi și bineînțeles că vine cu tot cu „colegul” lui, de mai jos, care nu e marcat.
Acești fagi depășesc cei 320 de metri cubi ceruți de Primăria din Abrud”.
Totdată, activiștii au descoperit, pe lângă drumul principal pe care trebuia să se facă exploatarea, alte două drumuri realizate ilegal de către un buldozer comisionat de la o firmă „prietenă” cu Consiliul Județean, susține activistul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii