Secție de Oncologie, la SJU Alba Iulia, cu aparatură modernă și heliport: Construirea și dotarea clădirii a primit undă verde din partea APM
Construirea și dotarea secției de Oncologie, la Spitalul Județean de Urgență Alba a primit undă verde din partea APM Alba. Valoarea investiției este de 167,621,515.09 de lei fără T.V.A.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba lulia, unitatea sanitară cea mai complexă a judeţului Alba, asigură asistenţa medicală de specialitate pentru 323.879 de locuitori ai judeţului. Pentru diagnosticarea, tratarea și monitorizarae pacienţilor cu afecţiuni oncologice există o secţie de oncologie din cadrul spitalului cu un număr de 31 de paturi de spitalizare continuă.
Astfel, se va executa o clădire în care vor fi amenajate spațiile , funcţiunile și fluxurile pentru spitalizare continuă, de zi și ambulatoriu pentru bolnavii cu afecţiuni oncologice, cardiologie intervențională și heliport. Investiţia își propune să contribuie la soluţionarea problemei pacienţilor din oraşul Alba lulia și din judeţul Alba diagnosticaţi cu afecţiuni a căror ameliorare sau rezolvare necesită acces la dotări și aparatură performantă .
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
– Spitalizare continuă cu o capacitate de 90 de paturi alcătuită din:
– Secţie de oncologie medicală cu o capacitate de 30 de paturi;
– Compartiment radioterapie cu o capacitate de 25 de paturi;
– Compartiment îngrijiri paliative cu o capacitate de 25 de paturi,
– Compartiment de hematologie cu o capacitate de 10 de paturi.
– Spitalizare de zi – chimioterapie cu o capacitate de 9 paturi și 22 de scaune;
– Ambulator cu 4 cabinete de consultaţii și 4 săli de tratament, registratură și spații aferente;
– Compartiment de cardiologie intervențională dotată cu angiograf
– Compartiment radioterapie dotat cu două acceleratoare liniare pentru tratament și un simulator C.T.;
– Adăpost de protecţie civilă;
– Heliport
– Spații tehnice
– Asigurarea dotărilor tehnico-edilitare.
Unitatea de cardiologie intervenţională care va fi dotată cu un angiograf are ca scop intervenţia și recuperarea rapidă a pacienţilor şi, în special după angiografia coronariană şi procedurile de stentare, revenirea rapidă a pacientului la activităţile zilnice. Toate angiografiile coronariene şi procedurile de stentare coronariană sunt efectuate folosind artere radiale (aflate la încheieturile mâinii).
Servicii medicale care vor fi oferite în cadrul unităţii de cardiologie intervenţională:
• Angiografie şi cateterizare cardiacă de diagnoză
• Angioplastie (PTCA) şi stentare coronariană
• Aterectomie direcţionala/ rotaţională
• Măsurători ale rezervei de flux fracţional şi ale presiunii coronariene (FFR)
• Ultrasonografie intravasculară (IVUS)
• Valvuloplastia cu balonizare mitrală percutanată
• Ablaţia septală percutanată cu alcool
• închidere ASD / PFO percutanată
Realizarea compartimentului de cardiologie interventional are în vedere creşterea calității actului medical cu efecte positive finale asupra identificării rapide și ameliorării problemelor de sanitate ale pacienţilor cu boli cardiovasculare. Urmarea ar fi scăderea semnificativă a incidentelor bolilor cardiovasculare în rândul polupatiei judeţului Alba, reducându-se implicit și numărul deceselor provocate de aceste afecţiuni.
Unitatea de radioterapie are că obiectiv asigurarea accesului bolnavilor cu tumori la tratament sigur și eficient, în timp util. Radioterapia modernă se diferenţiază de tehnicile anterioare de radioterapie prin precizia ridicată a iradierii şi prin reducerea substanţială a timpului de tratament.
Radioterapia acţionează asupra celulelor canceroase pe două căi:
– Directă – distruge în mod direct celulă canceroasă
– Indirectă – produce modificări la nivelul metabolismului celulei canceroase, modificări care vor conduce la moartea acesteia. Datorită preciziei şi eficienţei asupra tumorii canceroase, peste 60% din cazurile de cancer din Europa sunt tratate prin radioterapie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor universitar originar din Alba:”La mine în județ, primarul va primi pensie specială, în loc să i se desființeze primăria. Iar noi asistăm muți la acest joc de gleze cu iz de faliment”
Cristian Păun, profesor universitar originar din Alba:”La mine în județ, primarul va primi pensie specială, în loc să i se desființeze primăria. Iar noi asistăm muți la acest joc de gleze cu iz de faliment” Profesorul universitar orginar din Alba, Cristian Păun, a abordat pe pagina sa de Facebook, subiectul pensiilor speciale acordate primarilor și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o oră
Cele mai frumoase mesaje de Crăciun. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
MESAJE de CRACIUN fericit! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi
-
Ştirea zileiacum 4 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Mesaje de SFANTUL STEFAN 2024. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pentru rude sau prieteni care îşi sărbătoresc onomastica