Drumurile DC200 și DC197, din comuna Albac, vor fi reabilitate. Primăria solicită acordul de mediu din partea APM Alba
Drumurile DC200 și DC197, din comuna Albac, vor fi reabilitate. Primăria solicită acordul de mediu din partea APM Alba.
Primăria dorește reabilitarea drumurilor mai sus amintite prin mărirea capacității portante și asfaltarea lor. Circulația, în momentul de față, se desfășoară în prezent în condiții grele, nefiind asigurate condițiile minime de siguranță și confort datorită deteriorării părții carosabile și lipsei elementelor de scurgere a apelor pluviale. Întreținerea este foarte modestă, așternându-se periodic piatră.
Prin urmare, este necesară intervenția imediată. Prin reabilitarea acestor drumuri, va fi posibilă dezvoltarea mai accentuată a zonei și sub aspect al turismului, peisajele fiind unice și de o frumusețe rar întâlnită.
Datorită stării necorespunzatoare a acestor drumuri, prin prezentul proiect se dorește reabilitarea acestora cu îmbrăcăminte asfaltică. Structura rutieră este dimensionată pentru trafic ușor/mediu. Viteza de proiectare este de 25 km/h, racordarea aliniamentelor s-a realizat prin curbe circulare.
Planul de situație este compus din trei tronsoane cu lungimea totală de 5820 m.
Drumul comunal DC 200 Lămășoi
Traseul în plan este alcătuit dintr-o succesiune de aliniamente racordate printr-un număr de 39 curbe circulare cu razele având valori cuprinse între 35 m și 650 m. Drumurile laterale se vor amenaja pe o lungime de minim 5,00 m și o lățime de 3.00 m, și vor avea acceași structură rutieră ca și drumul comunal.
Drumul comunal DC 197 Rogoz
Traseul în plan este alcătuit dintr-o succesiune de aliniamente racordate printr-un număr de 57 curbe circulare cu razele având valori cuprinse între 7 m și 605 m. Drumurile laterale se vor amenaja pe o lungime de minim 5,00 m și o lățime de 3.00 m, și vor avea acceași structură rutieră ca și drumul comunal. Pe acest drum se regăsesc un număr de 8 drumuri laterale.
Drumul comunal DC 197 Rogoz ramificație
Traseul în plan este alcătuit dintr-o succesiune de aliniamente racordate printr-un număr de 29 curbe circulare cu razele având valori cuprinse între 10 m și 317 m. Drumurile laterale se vor amenaja pe o lungime de minim 5,00 m și o lățime de 3.00 m, și vor avea acceași structură rutieră ca și drumul comunal. Pe acest drum se regăsesc un număr de 4 drumuri laterale.
Drumul comunal DC 200 Lămășoi
În profil longitudinal, racordarea aliniamentelor se realizează cu ajutorul curbelor de racordare verticală. Raza maximă a curbei de racordare verticală are valoarea de 24455 m, iar raza minimă este de 400 m. Declivitatea maximă pe traseu este de 10.00%, iar declivitatea minimă este de 0.90%.
Drumul comunal DC 197 Rogoz
În profil longitudinal, racordarea aliniamentelor se realizează cu ajutorul curbelor de racordare verticală. Raza maximă a curbei de racordare verticală are valoarea de 5930 m, iar raza minimă este de 320 m. Declivitatea maximă pe traseu este de 19.20%, iar declivitatea minimă este de 2.90%.
Drumul comunal DC 197 Rogoz ramificație
În profil longitudinal, racordarea aliniamentelor se realizează cu ajutorul curbelor de racordare verticală. Raza maximă a curbei de racordare verticală are valoarea de 5450 m.
Drumul comunal DC 200 Lămășoi
În profil transversal, va fi alcatuit dintr-o singură bandă de circulație de 2.75 m lățime cu acostamente de 0.375 m pe ambele părți. Scurgere a apelor de suprafata se face cu ajutorul rigolei sau santului trapezoidal.Pentru scurgerea apelor de infiltratie avem drenul longitudinal. Ca elemente de consolidare si protectie avem ziduri de sprinjin si anrocamente. Pentru siguranta traficului sa impus si prezenta parapetelor.
Drumul comunal DC 197 Rogoz
Este alcatuit dintr-o singură bandă de circulație de 2.75 m lățime, cu acostamente de 0.375 m pe ambele părți. Scurgere a apelor de suprafata se face cu ajutorul rigolei sau santului trapezoidal. Ca elemente de consolidare si protectie avem ziduri de sprinjin, fundatie adancita de parapet si anrocamente. Pentru siguranta traficului sa impus si prezenta parapetelor.
Investiția care se dorește a se reabilita se află situată în intravilanul și extravilanul comunei Albac, după cum urmează:
-DC200 începe din drumul național DN1R, de la km 77+151, pe partea stângă și se va reabilita pe o lungime de 2084 m;
-DC197 – Rogoz se va reabilita pe o lungime de 2469 m, începând la poziția kilometrică km 1+044 și terminându-se la poziția kilometrică km 3+513 a drumului comunal DC197;
-DC197 – Rogoz Ramificație se va reabilita pe o lungime de 1268 m, începând de la poziția kilometrică 2+327 a drumului comunal DC197 și se continuă până în satele Rogoz și După Pleșe;
Aceste drumuri au o lungime totală de 5820 m.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
Mesaje, urări și felicitări de Crăciun fericit 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Mesaje de Crăciun pentru prietenii din străinătate în limba italiană Dacă aveți prieteni care cunosc limba italiană vă propunem să le trimiteți, în preajma sărbătorilor, unul dintre mesajele de mai jos. Surpriza va fi pe măsură. Buon Natale / Buone […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 7 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 11 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi