Cum explică rectorul Daniel Breaz trecerea sa în PNL: „Alături de Partidul Național Liberal voi avea șansa de a construi”
Cum explică rectorul Daniel Breaz trecerea sa în PNL: „Alături de Partidul Național Liberal voi avea șansa de a construi”
Rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, a venit cu o serie de precizări în urma evenimentelor de ieri, 12 septembrie, când vestea că acesta s-a înscris în PNL a fost făcută publică de către Marius Hațegan.
Fostul senator PSD și ministru al Culturii și Educației a scris următorul mesaj, pe pagina sa personală de socializare din mediul online:
„Am decis să mă întorc în arena politică. Și asta pentru că vreau să pun în slujba comunității albaiuliene toată experiența și maturitatea politică dobândite de-a lungul carierei mele.
Politicile publice bazate pe evidențe sunt cele care ar trebui să stea la baza fiecărei decizii. Am găsit în echipa PNL oameni politici care îmbrățișează aceeași idee, dispuși să pună comunitatea și binele acesteia pe agenda de priorități.
Am credința că alături de Partidul Național Liberal voi avea șansa de a construi.”, a scris rectorul Daniel Breaz pe pagina sa personală de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Municipiul Alba Iulia – Diploma Europeană, prima distincție a Premiului Europa, pentru implicare activă și calitativă în promovarea idealului european
Municipiul Alba Iulia – Diploma Europeană, prima distincție a Premiului Europa, pentru implicare activă și calitativă în promovarea idealului european O nouă recunoaștere europeană pentru Alba Iulia: Consiliul Europei ne-a oferit Diploma Europeană, prima distincție a Premiului Europa! Citește și: FOTO | Lucrările pentru o nouă parcare în municipiul Alba Iulia, aproape finalizate. Câte locuri […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 2 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum o zi
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților