Dan Roman, noul antrenor principal al CS Ocna Mureș! Paul Ciucă, doar un sezon pe banca ocnamureșenilor
Dan Roman (36 de ani) este noul antrenor principal al divizionarei terțe CS Ocna Mureș! Mutarea va fi oficializată în cursul zile de astăzi, când este prevăzută discuția finală între reprezentanții clubului ocnamureșean și atacantul care în sezonul trecut a evoluat pentru Viitorul Cluj, echipă ce s-a calificat în play-off-ul Seriei a 9-a a Ligii a 3-a, unde au activat conjudețenele.
“Suntem în negocieri finalizate și sper să ne înțelegem, iar marți (n.r. – azi) să-l anunțăm pe Dan Roman ca antrenor principal”, a spus Ioan Paul, președintele divizionarei terțe. Numirea sa la “Soda dragă” are la bază legăturile cu Andrei Ceaca, echipier al “alb-albaștrilor”, fostul său coechipier până vara trecută la Sănătatea Cluj. Aducerea lui Roman pe banca tehnică reprezintă și o oportunitate de a se înregimenta jucători din zona Clujului, unde a activat acesta în ultimii ani.
*Dublă împotriva ocnamureșenilor
De altfel, în noiembrie, în disputa CS Ocna Mureș – Viitorul Cluj, scor 2-1 (1-0), cu gol marcat în prelungiri de Cioară, Dan Roman a văzut cartonașul roșu, după încheierea partidei, pentru proteste vehemente. Ba mai mult, în primul duel stagional între cele două, în septembrie, clujenii lui Marius Popescu s-au impus cu 2-1 (0-1), prin dubla lui… Dan Roman (ultimul gol în prelungiri, în minutul 90+4). Dan Roman reprezintă un atacant masiv, ce a strâns peste 140 de meciuri în Liga 1 pentru Gloria Bistrița, FCM Tg. Mureș, Gaz Metan Mediaș, FC Botoșani, CSMS Iași sau CFR Cluj.
*”Soda” schimbă banca în fiecare an
Începând din 2018, când s-a promovat în Liga a 3-a fără a se disputa baraj (Unirea Cristuru Secuiesc nu a avut CIS), CS Ocna Mureș a schimbat mai mereu mereu antrenorii în pauza competițională. În acel sezon, Ionuț Pereat și Ovidiu Marier au lăsat locul după 4 runde cuplului Mihai Manea – George Țălnar (antrenor cu portarii – Petre Clep), după un interimat asigurat de Ioan Ilie. În vara următoare, “Soda” a retrogradat, pornindu-se cu Gabriel Cotoară și Tudor Stan, ce au rezistat doi ani (promovare și menținere), până în 2021. Omul de legătură a fost Romeo Arinar, care a colaborat sezonul trecut și cu Paul Ciucă, instalat în iunie 2021, “principal” ce a încheiat campionatul pe poziția a 7-a.
“Am avut o ședință la nivelul clubului și am decis că nu prelungim colaborarea cu Paul Ciucă, antrenor căruia i-a expirat contractul în 15 iunie”, a mai spus Ioan Paul.
„Contractul meu s-a încheiat. A fost o experiență interesantă. Multumesc tuturor, dar în special jucătorilor pentru efortul depus la realizarea obiectivului. Multă sănătate!„, a transmis Paul Ciucă.
Deocamdată jucătorii siguri, care au semnat, sunt Coltor, Ceaca, Căt. Creț și G. Goronea (revenit de la Sticla Turda).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii