CSŞ Blaj a devenit vicecampioană naţională la volei cadete! Performanţă remarcabilă a echipei din „Mica Romă”
În această săptămână, în sala „Timotei Cipariu” din Blaj s-a desfăşurat turneul final al campionatului naţional de volei cadete, întrecere la care echipa CSŞ Blaj (antrenori Liliana Bogendorfer şi Emil Ciufudean) a cucerit medaliile de argint devenind vicecampioană naţională. O performanţă remarcabilă pentru acest sport ce devine unul ce se identifică cu „Mica Romă”, dovadă fiind numărul sporit de spectatori prezenţi la jocurile disputate, circa 600 în fiecare zi.
În acest turneu, formaţia din „Mica Romă” a obţinut 4 victorii şi o înfrângere (0-3 cu Dinamo Bucureşti – campioana naţională). CSŞ Blaj a învins pe CSM CŞŞ 2 Bucureşti (3-0), CSU Medicina CSŞ Tg Mureş (3-0) şi CNMB Rm Vâlcea (3-0), iar azi a jucat meciul decisiv cu CSŞ 2 Baia Mare, câştigat cu 3-1 (25-15, 21-25, 25-14, 25-16). Clasamentul final al întrecerii a fost următorul: 1. Dinamo – 14 puncte, 2. CSŞ Blaj – 12 p, 3. CSM Bucureşti – 10 p, 4. CSŞ Baia Mare – 6 p, 5. Medicina Tg Mureş – 3 p, 6. CNMB Rm Vâlcea – 0 puncte.
Lotul merituoasei echipe blăjene a fost format din Mădălina Sârbu, Alexandra Vancea, Roxana Oltean, Ioana Vodă, Diana Şerb, Diana Popa, Delia Pădurean, Ramona Rus, Raluca Rotar, Alexandra Biriş şi Sorina Mocan. Dintre aceste voleibaliste, 5 fac parte şi din efectivul divizionarei secunde Volei Club Alba Blaj, ce luptă promovarea în elită (turneu în 11-13 mai la Blaj). Este vorba de Ioana Vodă, Alexandra Biriş, Ramona Rus, Delia Pădurean şi Sorina Mocan! Biriş împreună cu Mocan sunt componente ale lotului naţional de junioare (categoria superioară de vârstă) şi alături de Rus sunt cooptate şi reprezentativa de cadete.
“La acest nivel de cadete, suntem foarte mulţumiţi de cele realizate, medaliile de argint înseamnă extrem de mult pentru noi. Voleiul este un sport de tradiţie în Blaj şi ne dorim ca performanţa realizată să fie numai începutul unei tradiţii în rezultate deosebite. Şi în meciul cu Dinamo am jucat de la egal la egal şi am pierdut doar pe finalul fiecărui set” a declarat Sergiu Ştefănescu, preşedintele Volei Club Alba Blaj. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 4 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 9 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi