Aproape 250.000 de elevi vor primi 500 de lei, de la stat, înaintea Sărbătorilor Pascale. Anunțul ministrului Marcel Boloș
Aproape 250.000 de elevi vor primi 500 de lei, de la stat, înaintea Sărbătorilor Pascale. Anunțul ministrului Marcel Boloș
Marcel Boloș, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat faptul că 246.000 de elevi care provin din familii sărcare vor primi câte 500 de lei, urmare a unei decizii a Guvernului, măsura făcând parte din pachetul „Sprijin pentru România”.
„S-a operaţionalizat una dintre măsurile cuprinse în programul economic-social ‘Sprijin pentru România’. Este vorba despre elevi care provin din familii sărace, un număr de 246.000 de elevi. Astăzi le intră pe card suma de 500 de lei, echivalentul a trei rate lunare care au fost precizate în programul de măsuri economico-sociale.
Aşa încât, cei 500 de lei, aşa cum am spus, vor intra astăzi pe card. Este vorba de 122 de milioane de lei pe care i-am plătit astăzi”, a declarat Marcel Boloş.
El a precizat că pachetul de măsuri economico-sociale continuă şi cu programul privind pachetele alimentare pentru persoanele defavorizate.
“Respectiv, 1.188.000 de pachete alimentare au fost distribuite înainte de Paşti, în echivalentul a 170 de lei. Este vechea măsură pe care o derulăm din fonduri europene”, a declarat Boloş.
Pe 11 aprilie, liderii coaliției de guvernare au prezentat un pachet de măsuri economice şi sociale în contextul valului de scumpiri din ultima perioadă, pachet numit “Sprijin pentru economia României” și cu o valoare de 17,3 miliarde de lei.
Din total, 9 miliarde provin din fonduri europene și 8.3 miliarde de la bugetul de stat, se arată în document. Printre măsurile anunțate atunci: „vouchere pentru elevii care primesc burse sociale: 30 de euro pentru fiecare lună în care sunt organizate cursuri școlare, pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine”.
Sursa: romaniatv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ce facem cu ouăle vopsite rămase după Paște: Cât timp sunt sigure pentru consum Ouăle fierte și vopsite de Paște pot fi păstrate fără coajă până la 4 zile, iar cele decojite sau umplute – până la 48 de ore în frigider. Le puteți folosi în salate, gustări sau puteți face o tartă italiană de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 6 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului