Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Opinii - Comentarii

Mihai Horaţiu Josan, primarul municipiului Aiud: Stimaţi pedelişti, ţineţi cu orice preţ să vă faceţi de râs!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Răspuns la scrisoarea deschisă a Biroului de Presă al PDL Aiud

    În urma scrisorii deschise, ce mi-a fost adresată de către Biroul de Presă al PDL Aiud prin intermediul ziarului Unirea din data de 24 aprilie 2012, mă văd nevoit să lămuresc autorul, autoarea sau autorii scrisorii cu pricina, prin care mi se cere să „clarific public statutul pe care purtătorul de cuvânt al Primăriei Aiud îl are în organigrama instituţiei”.
Înainte de toate, vreau să subliniez foarte clar faptul că am răspuns şi voi răspunde întotdeauna oricăror întrebări ce îmi sunt adresate de către cetăţeni, pentru că ei sunt singurii a căror părere mă interesează. În virtutea relaţiei dintre noi, dintotdeauna onestă şi deschisă, aiudenii ştiu că mi se pot adresa direct cu orice fel de întrebare sau problemă, deci nu au nevoie de un „purtător de cuvânt” întruchipat într-un birou de presă, eminamente politic.
Articolul nu este, aşadar, în numele „multor aiudeni”, ci in numele unei grupări politice, adică PDL, care, prin manifestările sale, îşi exprimă ignoranţa, neputinţa şi dezinteresul faţă de lege, preocupările şi problemele cetăţenilor Aiudului. Mai mult, nu cred că din acest birou de presă fac parte consilierii locali actuali ai PDL, care ar trebui să cunoască organigrama şi statul de funcţii, pentru că, dacă fac parte, e grav, dovedesc că nu ştiu ce au votat în şedinţele de consiliu. Poate nici nu au fost consultaţi, dar asta nu contează. Articolul, supranumit scrisoare deschisă, e, în opinia mea, cât se poate de jenant, mai ales că face referire la o persoană care nu e nici membru al vreunui partid politic, nici nu candidează pentru o funcţie sau alta, dar care îşi face datoria, conform cerinţelor mele, pentru comunitatea, din banii căreia este într-adevăr plătită.
Cu toate acestea, răspund public nu pentru clarificarea statutului purtătorului de cuvânt, pentru că nu aici e nevoie de lămuriri, ci pentru a-i lumina (deşi mă tem că nu prea e posibil) pe cei care au semnat „scrisoarea” şi care e clar că nu cunosc nici legea ori organigrama aparatului de specialitate al primarului, nici activitatea de comunicare a administraţiei locale a municipiului Aiud. E la fel de clar că nu cunosc nici persoana pe care eu am desemnat-o purtător de cuvânt, pentru a comunica cu şi prin mass-media, respectiv cu cetăţenii Aiudului, politicile primarului, proiectele, investiţiile, planurile de viitor, problemele cu care se confruntă administraţia locală şi comunitatea, activitatea Consiliului Local Aiud şi a celor care lucrează în aparatul de specialitate al primarului şi în serviciile subordonate Consiliului Local.
Nu „onestitatea, legalitatea şi moralitatea de care dă dovadă (sau nu) purtătorul de cuvânt al Primăriei” trebuie clarificate, stimaţi pedelişti, pentru că aici nu există niciun dubiu, ci prevederile legale pe care nu le cunoaşteţi, deşi ar trebui, pentru că aveţi o candidată la funcţia de primar, care sigur are cunoştinţă de articolul pe care îl comentăm. Ce pretenţii poţi să ai să conduci un municipiu, şi încă din opoziţie, pentru că ştim că PDL pleacă, atunci când eşti complet pe lângă lege şi când nici măcar nu te oboseşti să o citeşti?
Atitudinea umană şi profesională a purtătorului de cuvânt al Primăriei Aiud, felul în care „această persoană”, cum o denumiţi, înţelege să îşi facă datoria faţă de cetăţeni şi să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu pot fi evaluate de către mine, în calitate de angajator, şi de aiudenii, în numele cărora pretindeţi în mod fals că vă adresaţi primarului. Ei cunosc „politica” pe care o face Ada Rus, în concordanţă cu politica mea de comunicare cu cetăţenii: cea a adevărului spus în oricare condiţii şi indiferent cât de bine sau de rău ar suna el. Aşa e firesc într-o relaţie (inclusiv de comunicare) guvernată de bun simţ, respect şi responsabilitate.
„Interpelarea” dumneavoastră, stimaţi pedelişti, este, după părerea mea, penibilă. Dar, nu opinia mea este esenţială, ci adevărul spus, întotdeauna şi până la capăt. Inclusiv în acest caz, cetăţenii au dreptul să fie corect informaţi, iar una dintre responsabilităţile mele e să le apăr şi acest drept.
Mă întrebaţi dacă purtătorul de cuvânt al Primăriei Aiud este plătit din bani publici şi dacă este sau nu funcţionar public. Da, e plătit din bani publici, dar nu e funcţionar public. Purtătorul de cuvânt este angajat al Cabinetului Primarului, în baza unui contract individual de muncă, pe perioadă determinată, pe durata mandatului primarului municipiului Aiud.
Persistând în ignoranţă, mă întrebaţi de ce „această persoană” nu are declaraţia de avere postată pe site-ul instituţiei. Pentru că, în conformitate cu legea, nu e obligat. Citiţi Capitolul 1 al Legii nr.176/2010, sunt enumerate toate persoanele care au obligaţia să-şi declare public averile şi interesele. Totuşi, cu acordul angajatului meu, al cărui salariu, conform legii, nu este public, vă satisfac şi această curiozitate: purtătorul de cuvânt al Primăriei Aiud are un venit salarial de 916 lei/lună, respectiv 10.992 lei/an.
De ce tolerez ca purtătorul de cuvânt să exprime opinii politice în interiorul instituţiei şi dacă pot argumenta de ce apariţiile sale publice cuprind atacuri politice şi nu informări cu privire la administrarea oraşului?! Nu am ce să argumentez. Întrebarea este stupidă, pentru că purtătorul de cuvânt informează comunitatea cu privire la tot ceea ce are legătură cu administrarea municipiului Aiud, explică efectele legilor, demersurile autorităţilor, paşii pe care acestea le fac, de ce le fac aşa şi nu altfel etc. Mai precis, dă detalii reale, complete, bine argumentate. Nu mă miră însă, stimaţi pedelişti, că interpretaţi adevărul drept atac politic.
Cu un ton superior, pe care nu aveţi niciun motiv să-l adoptaţi, din moment ce habar nu aveţi de administraţie şi lege, doriţi să ştiţi dacă sesizez vreo diferenţă între „purtătorul de cuvânt al Primăriei” şi „purtătorul de cuvânt al primarului”. Ca să pricepeţi dumneavoastră, Primăria e doar clădirea în care îşi desfăşoară activitatea aparatul de specialitate al primarului. Adică, Primăria şi Primarul nu sunt două instituţii paralele.
Mă mai întrebaţi cât timp îmi este necesar să remediez această situaţie. Nu am ce remedia, pentru că nu există o „situaţie”. Cât despre fişele postului pentru funcţia de „Şef serviciu comunicare şi relaţii publice” şi pentru cea de „Purtător de cuvânt”, despre care vreţi să ştiţi când le fac publice, în mass-media bănuiesc, răspunsul e şi mai simplu: niciodată. În primul rând, aceste fişe nu trebuie făcute publice, conform legii, pe care am stabilit deja că nu o cunoaşteţi. În al doilea rând, în organigramă nu există un serviciu, ci doar un birou de comunicare şi relaţii publice. Totodată, dacă nu ştiţi ce face un purtător de cuvânt, putem organiza, după luna iunie, un seminar pe această temă. Vă promit că vă arăt şi fişele posturilor, o să îmi fac timp să vă explic exact cum se derulează procesul de comunicare în administraţia publică locală a municipiului Aiud, pentru că sunteţi singurii care nu aţi înţeles până acum ce facem noi de ani buni încoace. Important e că înţelege comunitatea.
În fine, mă întrebaţi dacă îmi voi cere vreodată scuze aiudenilor. Nu. Din 1992, de când sunt în administraţie, nu am avut niciodată motive să îmi cer scuze aiudenilor. În numele lor însă, iar eu am toate atribuţiile să îi reprezint, conform prevederilor legale, aştept să vă cereţi dumneavoastră, stimaţi pedelişti, scuze, întregii ţări, judeţului Alba şi implicit cetăţenilor din Aiud pentru nesimţirea şi incompetenţa voastră, precum şi pentru abuzurile pe care le-aţi comis cu neruşinare din 2008 încoace.
Mai trebuie să ştiţi că în clădirea pe care o numim Primărie, funcţionează Cabinetul Primarului, unde puteam să angajez 2 persoane, pe baza încrederii mele personale. Aşa spune legea, cea pe care nu o ştiţi. Am angajat una singură, care îndeplineşte, prin dispoziţia mea, funcţia de purtător de cuvânt în cadrul administraţiei publice locale, pe care eu o conduc. Nu e „purtătorul de vorbe” al partidului meu, nici măcar nu e, aşa cum am mai spus, membru de partid. Mai există un post vacant la cabinetul meu, pe care poate îl vizează un „purtător” veritabil al vorbelor unui partid, actual ministru secretar de stat, care are un venit declarat de aproape 5000 lei/lună, mai precis de 57.854 lei/an, plătit tot din bani publici. Pe care i-a încasat, ca să facă… am văzut ce.
Stimaţi pedelişti, constat şi eu, cum o fac mulţi alţii, că ţineţi cu orice preţ să vă faceţi de râs!



Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918

Ziarul Unirea

Publicat

în

23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea