Drept la replică| Acuzații grave la adresa unui șef de birou din Poliția Locală Alba Iulia: „Nimeni nu e mai presus de lege”
Drept la replică| Acuzații grave la adresa unui șef de birou din Poliția Locală Alba Iulia: „Nimeni nu e mai presus de lege”
Chiar dacă ocup o funcție publică de conducere șef birou Circulația pe drumurile publice în cadrul Direcției Poliția Locală Alba Iulia a Primăriei municipiului Alba Iulia, apreciez interesul unor personaje ( om de afaceri și fosta mea soție ) asupra persoanei mele, a funcției mele și asupra domiciliului meu.
Atribuțiile mele din Fișa Postului a acestei funcții publice de conducere sunt specifice din acte normative existente și la acest moment, aplicate conform prevederilor legale.
Referitor la strada Dacilor din municipiul Alba Iulia, există numeroase sesizări cu privire la blocarea circulației rutiere pe această cale publică de circulație și evident, blocarea accesului pietonal pe lungimea trotuarului existent, adică pietonul obligat să circule pe partea carosabilă unde prioritate de trecere-circulație există pentru autovehicule.
S-au luat măsurile legale de sancționare contravențională atât de către polițiști locali cât și de către polițiști rutieri. Și se vor lua în continuare aceste măsuri pentru aplicarea prevederilor legale la fiecare contravenție constatată . Pentru că legea e lege. Și legea nu e făcută de mine personal, nici aplicată de mine personal. Și nimeni nu e mai presus de lege.
Un grup de 55 cetățeni a sesizat pe parcursul anilor 2020-2021 Primăria municipiului Alba Iulia despre situația străzii Dacilor în zona cu acest atelier auto electro-service. Răspunsul administrației publice locale e atașat în prima fotografie mai jos.
În următoarele 2 fotografii regăsim situații clare și evidente ale blocării circulației publice pe strada Dacilor din municipiul Alba Iulia. În ultima fotografie regăsim doar o dovadă clară a supravegherii ilegale a domiciliului meu in ultimii 4 ani de către acest om de afaceri ( la solicitarea fostei mele soții ) .
Citește și: Proprietarul unui service auto din Alba Iulia face acuzații grave la adresa unui șef de birou din Poliția Locală
Referitor la infracțiunile , cercetarea penală și mai multe dosare penale cu o corelare asupra funcției mele publice de conducere în Poliția Locală, acestea nu au legătură cu serviciul.
La fel și în cazul Șefului Biroului Ordine și Liniște Publică din cadrul Poliției Locale Alba Iulia, chiar cu acord de recunoaștere a vinovăției de comitere infracțiuni de către acest șef birou, acestea nu au legătură cu serviciul.
Drept urmare, instituția angajatoare nu a efectuat niciodată cercetare administrativă asupra noastră sau sesizată Comisia de disciplină nici asupra mea, nici asupra Șefului Biroului Ordine și Liniște Publică, nici asupra fostului director al instituției noastre.
Referitor la reorganizare, la funcția mea publică de conducere cu data de 01 Ianuarie 2021 informez pe acest om de afaceri care comunică online direct cu un viceprimar municipiul Alba Iulia că am primit ofertă de funcție publică superioară celei existente acum.
Și referitor la cele 33 sesizări adresate instituției noastre asupra persoanei/funcției publice pe care o ocup, repet, nu am fost niciodată cercetat disciplinar, administrativ, sau în Comisie de disciplină. Sunt derizorii acele 33 petiții, la fel ca și afirmațiile privind împrumuturi sume de bani sau autoturisme.
Și acele indicatoare rutiere furate de pe strada Dacilor la nici 2 ore după ce au fost montate, vor fi remontate. Din nou. Pentru că așa e legal. Și voi dispune eu personal luarea măsurilor legale de sancționare contravențională pe strada Dacilor când cetățenii vor sesiza din nou.Sau pe orice altă stradă din municipiul Alba Iulia. De ce ? Pentru că așa e legal ! Și dețin aceste atribuții legal !
Eu am învățat că sancționarea contravențională are ca scop de a preveni și a educa. Chiar dacă unii învață mai greu și pe o perioadă mai mare de timp, vă asigur că vor învăța să respecte prevederile legale. De ce ?
Pentru că nimeni nu e mai presus de lege.
Vă mulțumesc,
Rece Valeriu-Marius
Șef Birou Circulația pe drumurile publice Direcția Poliția Locală Alba Iulia
16 decembrie 2021
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Protest spontan la Arhivele Naționale – Serviciul Județean Alba. Angajații au întrerupt activitatea timp de o oră. Care sunt nemulțumirile lor
Protest spontan la Arhivele Naționale – Serviciul Județean Alba. Angajații au întrerupt activitatea timp de o oră. Care sunt nemulțumirile lor Vineri, 17 mai 2024, între orele 09:30 – 10:30, angajații din ARHIVELE NAȚIONALE – SERVICIUL JUDEȚEAN ALBA au decis să protesteze prin întreruperea activității și anularea programului de lucru cu publicul. Angajații din Arhivele […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Martorii de bord – Care sunt cele mai importante semne din tabloul de bord al maşinii
-
Sănătatea și naturăacum 3 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 22 de ore
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
13 mai: Sfânta Glicheria. Povestea muceniței aruncată la fiare sălbatice, pentru că a refuzat să aducă jertfe idolului lui Zeus. Din moaștele ei a izvorât mir tămăduitor, care vindeca toate bolile