Votul care l-a lăsat pe ÎPS Andrei Andreicuţ fără indemnizaţie de merit: „A fost o sursă a Securităţii, a dat note informative”
Votul care l-a lăsat pe ÎPS Andrei Andreicuţ fără indemnizaţie de merit: „A fost o sursă a Securităţii, a dat note informative”
Deputatul USR Iulian Bulai a declarat joi că, în calitate de preşedinte al Comisiei de Cultură şi de membru în Comisia interinstituţională ce acordă indemnizaţii de merit la recomandarea uniunilor de creaţie sau a Academiei Române, s-a abţinut de la vot în privinţa propunerii de acordare a indemnizaţiei de merit către ÎPS Andrei Andreicuţ, pe motiv că acesta a fost “o sursă a Securităţii şi a dat note informative”.
Potrivit deputatului, CNSAS a dat verdict de colaborare cu Securitatea în cazul fostului preot Andreicuţ, însă decizia respectivă a fost anulată după ce Legea 187/1999 a fost declarată neconstituţională. Cu toate acestea, a adăugat Bulai într-o postare pe pagina sa de Facebook, “notele informative rămân probe la dosar”.
De asemenea, Iulian Bulai a afirmat că, înaintea şedinţei în care s-a abţinut de la vot, Varujan Vosganian a propus schimbarea regulamentului de votare:
“Anume eliminarea principiului unanimităţii la vot şi înlocuirea acestuia cu un vot majoritar. Pentru a fi validată, propunerea are nevoie de confirmarea Secretarului General al Guvernului, deci propunerea nu a putut fi aplicată de ieri. Dar DA, în 2021, se doreşte schimbarea regulamentelor pentru a premia informatori ai Securităţii”.
În continuare, redăm integral postarea lui Iulian Bulai:
O abţinere. O abţinere cât zece voturi pentru. Doar atât a fost necesar pentru ca un membru al Academiei Române să nu primească indemnizaţie de merit. De fapt, primul membru al Academiei Române care nu primeşte indemnizaţie de merit. Pentru că a fost o sursă a Securităţii şi a dat note informative. Şi nu şi-a recunoscut niciodată fapta, ci mai mult a încercat să se transforme din opresor în victimă. CNSAS a dat verdict de colaborare, dar decizia a fost anulată după ce legea 187/1999 a fost declarată neconstituţională. Decizia CNSAS a fost anulată “pe procedură”, dar notele informative rămân probe la dosar.
Gabriel Andreescu, cunoscut publicist anticomunist, scria în 2007, în Ziua, că preotul Andrei Andreicuţ a fost racolat pentru posibilităţile sale de a “penetra în intimitatea elementelor fost greco-catolice”. Şi continuă Andreescu: “Notează drumul unui obiectiv al Securităţii în blocul unde locuieşte o fostă călugăriţă greco-catolică, îl denunţă pe superiorul uniţilor din Germania pentru Apelul său către românii din străinătate, califică greco-catolicismul o mişelie etc. Andreicuţ a ajutat şi la urmărirea slujitorilor romano-catolici. Într-o informare din luna august 1985, el denunţa un preot catolic care ţinea cursuri de catehizare cu copiii sau nepoţii unor credincioşi, «iar preotul respectiv îi notează în registrele lor cu numele maghiarizate»”.
Fostul preot Andrei Andreicuţ este astăzi ÎPS Andrei Andreicuţ – Arhiepiscop de Cluj şi membru al Academiei Române.
Din dosarele CNSAS rămân faptele: recrutarea, angajamentul, notele informative semnate olograf, numele conspirativ primit.
M-am abţinut pentru că eu cred în asumarea trecutului nostru şi în decizii care încearcă să transparentizeze trecutul comunist al României. Cred de asemenea că nu putem înainta în democraţia noastră, alocând premii şi indemnizaţii de merit către opresori ai regimului comunist.
PS: în calitate de preşedinte al Comisiei de Cultură, sunt membru în comisia interinstituţională care acordă indemnizaţii de merit la recomandarea uniunilor de creaţie sau a Academiei Române. Trebuie să particip de două ori pe an la şedinţa de acordare a acestor indemnizaţii. Şedinţele se ţin la Academia Română şi sunt prezidate de către preşedintele instituţiei. Ieri a avut loc şedinţa în care m-am abţinut la propunerea de acordare a indemnizaţiei de merit către ÎPS Andrei Andreicuţ.
PPS: înaintea şedinţei de ieri, dl. Varujan Vosganian a propus schimbarea regulamentului de votare. Anume eliminarea principiului unanimităţii la vot şi înlocuirea acestuia cu un vot majoritar. Pentru a fi validată, propunerea are nevoie de confirmarea Secretarului General al Guvernului, deci propunerea nu a putut fi aplicată de ieri.
Dar DA, în 2021, se doreşte schimbarea regulamentelor pentru a premia informatori ai Securităţii.
sursa: epochtimes-romania.com
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 10 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii