Bogdan Petric, oficial Metalurgistul Cugir, gest superb de fair play: “Vă rugăm: Nu lăsați Unirea Alba Iulia să moară!
Dușmănia exacerbată dintre Cugir și Alba Iulia, ce a cunoscut episoade fotbalistice încrâncenate în anii ’90, când ambele grupări activau în Divizia B, este amintire. Războaiele dintre cele două formații, meciurile ce inflamau spiritele în cele două orașe, au fost înlocuite în 2021 cu un rar gest de fair play.
La finele disputei de sub Drăgana, câștigată de amfitrioni cu scorul de 2-0 (2-0), goluri reușite de Ciprian Selagea și Ionuț Grozav, fotbaliști formați în Cetatea Marii Uniri, oficialii “roș-albaștrilor” au dat dovadă de civilizație prin Bogdan Petric, managerul sportiv al grupării cugirene.
Astfel, în loc să jubileze că a învins o echipă rivală (al 4-lea joc direct consecutiv adjudecat), să se bucure pentru că o echipă adversă are probleme, oficialul Metalurgistului a ținut să tragă un semnal de alarmă în privința Unirii Alba Iulia, echipă ce suferă din punct de vedere financiar, dar și sportiv, aflându-se în cel mai critic moment al ultimului deceniu.
Mesajul postat pe pagina oficială AFC Metalurgistul Cugir 1939 vorbește de la sine și reprezintă în primul rând o formă de respect. “Astăzi adversari, în afara terenului colegi și prieteni, vrem să îi felicităm pe pentru că în ciuda greutăților, meci de meci intră și joacă cu sufletul pentru a duce tradiția fotbalului albaiulian mai departe. E atât de greu să construiești ceva frumos, însă atât de ușor să distrugi, astfel că de la Cugir, vă rugăm: Nu lăsați Unirea să moară! Istoria trebuie să meargă mai departe!”, este mesajul postat pe rețelele de socializare. De altfel, din pricina crizei Unirii Alba Iulia, în efectivul condus de Lucian Itu sunt în prezent 4 foști echipieri ai “alb-negrilor”: I. Grozav, P. Păcurar, Vitinha și Selagea. Apăsată de problemele pecuniare, gruparea din “Cealaltă Capitală” mizează pe un efectiv întinerit forțat și este ultima în ierarhia Seriei a 9-a cu doar 4 puncte.
La urma urmei, într-o lume nebună, normalitatea devine o excepție și tocmai de aceea apelul venit din Cugir dinspre rivala sportivă a Unirii Alba Iulia merită privit în adevărata sa amplitudine. Felicitări pentru atitudine!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej În etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, sâmbătă, la ora 14.00, se dispută ultimul derby „de Alba” al anului, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan