Amendă dată de Garda de Mediu Alba unui club enduro, anulată pentru că inspectorul nu a constatat „cu propriile simţuri“
Un club sportiv care reuneşte practicanţi ai motociclismului enduro a fost amendat cu 30.000 de lei de către Garda de Mediu Alba pentru că a organizat, în perioada 19-21 iulie 2020, un concurs de motociclism pe suprafaţa a două arii naturale protejate de interes comunitar din Munţii Trascău.
La eveniment au participat circa 100 de motociclişti. În 22 iulie 2020, un comisar de la Garda de Mediu a constatat că manifestarea sportivă a fost organizată fără a se deţine avizul administratorului ariilor naturale protejate, iar motocicliştii au intrat pe suprafaţa ariilor naturale protejate cu motociclete ce folosesc combustibil fosil, fapt ce contravine legislaţiei. A fost întocmit un proces verbal, iar clubul sportiv a fost amendat cu 30.000 de lei.
În instanţa de judecată, amenda a căzut pe motiv că funcţionarul care a întocmit-o nu a constatat cu propriile simţuri contravenţia. ”Agenţii au făcut verificările pe baza unei planşe foto cu traseul concursului, dar fără coordonate şi au pus în vedere reprezentatului petentului să transmită Comisariatului Judeţean Alba al Gărzii de Mediu traseul utilizat cu coordonate. Totodată, agentul constatator (…) a precizat instanţei că nu ştie dacă harta traseului prezentată de petent era cea finală, pe care s-a desfăşurat efectiv concursul.
Referitor la una dintre cerinţele esenţiale ale elementului material al contravenţiei, respectiv utilizarea drumurilor care nu sunt permise accesului public, agentul constatator a precizat că nu cunoaşte drumurile care sunt deschise publicului în ariile protejate, întrucât nu are acces la o bază de date în acest sens. De asemenea, a mai menţionat că nu a putut verifica traseul prezentat de petent deoarece acesta a fost depus într-un format pe care nu l-a putut accesa.
De asemenea, instanţa reţine că agentul constatator nu s-a deplasat pe traseu şi nu a fost de faţă la desfăşurarea concursului, pentru a identifica dacă locurile prin care au trecut motocicliştii şi care se suprapuneau cu ariile naturale protejate erau sau nu drumuri permise accesului public”, se precizează în motivarea deciziei Judecătoriei Alba Iulia, din 9 iulie 2021, prin care a fost anulată amenda în valoare de 30.000 de lei.
Instanţa a constatat că ”nu poate să reţină că fapta de acces pe suprafaţa ariilor naturale protejate, în afara drumurilor permise accesului public, cu mijloace motorizate bazate pe folosirea combustibililor fosili a fost constatată de agentul constatator prin propriile simţuri”. ”În condiţiile în care au existat suspiciuni cu privire la legalitatea desfăşurării concursului înainte de începerea acestuia, având în vedere că traseul a fost marcat cel puţin pe toată durata evenimentului, iar petentul a prezentat intimatei traseul de concurs, instanţa apreciază că îi este imputabil exclusiv intimatei (Garda de Mediu – n.r.) că nu a făcut verificările necesare, astfel încât un agent constatator să constate personal eventualele contravenţii.
Faptul că mai multe persoane au formulat sesizări referitoare la legalitatea organizării evenimentului, având bănuieli în sensul desfăşurării traseului concursului cu nerespectarea actelor normative în vigoare, nu are relevanţă în cauză şi nu este de natură să înlăture concluzia anterior reţinută, în contextul în care aspectele reclamate de aceste persoane nu au fost verificate şi confirmate de agentul constatator din cadrul instituţiei competente.
Simplele sesizări făcute de terţi nu sunt suficiente pentru a sta la baza sancţionării petentului, în măsura în care nu sunt acreditate de probe şi rămân la stadiul de suspiciuni”, se mai precizează în hotărâre. Clubul sportiv nu a negat că evenimentul, având caracter de manifestare sportivă, a fost desfăşurat şi pe teritoriul ariilor naturale protejate şi nici faptul că nu a deţinut avizul administratorului ariilor. A precizat însă că nu avea nevoie de acest aviz, interpretând că textul de lege are în vedere doar situaţiile în care manifestările se organizează efectiv în interiorul ariei, iar nu şi în cazul unei simple deplasări pe teritoriul ariei. Aceste aprecieri au fost respinse de instanţă.
În final, a rămas valabil doar avertismentul aplicat pentru organizarea evenimentului fără avizul administratorului ariilor naturale protejate. Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia nu a fost contestată la instanţa superioară.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii