Patriarhul Daniel va fi decorat astăzi de către președintele Klaus Iohannis, chiar de ziua lui de naștere
Patriarhul Daniel va fi decorat astăzi de către președintele Klaus Iohannis, chiar de ziua lui de naștere
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împlineşte, joi, 70 de ani, iar Patriarhia organizează cu această ocazie un eveniment aniversar la care vor lua parte mai mulţi oficiali ai statului. Ulterior, PF Daniel va fi decorat de preşedintele Klaus Iohanis, într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Cotroceni.
În această săpămână, PF Daniel a sărbătorit atât ziua numelui, de Sfântul Ilie, întrucât a primit numele de botez Dan-Ilie, iar joi împlineşte 70 de ani, informează News.ro.
”În ziua de joi, 22 iulie 2021, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale va fi săvârşită o slujbă de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi asupra ierarhilor, clericilor, monahilor şi credincioşilor mireni. La finalul acestei slujbe se va citi Actul Aniversar al Sfântului Sinod, la împlinirea vârstei de 70 de ani ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”, anunţă Patriarhia Română, într-un comunicat.
După aceste momente se va desfăşura, în sala Aula Magna din Palatul Patriarhei, un Moment aniversar, în timpul căruia vor fi prezentate mesajele din partea autorităţilor de stat, precum şi din partea altor instituţii publice.
În încheiere vor fi prezentate un volum şi un film aniversar.
La evenimentele de la Palatul Patriarhiei şi-a anunţat prezenţa şi preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PNL Ludovic Orban.
Ulterior, de la ora 17.00, la Palatul Cotroceni, va avea loc ceremonia de decorare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La eveniment va participa şi premierul Florin Cîţu.
PF Daniel s-a născut la data de 22 iulie 1951, din părinţii Alexe şi Stela Ciobotea, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş. La Sfântul Botez a primit numele Dan-Ilie.
În perioada 1958-1962, urmează şcoala primară în satul natal Dobreşti, judeţul Timiş, iar în 1966 începe cursurile liceale în oraşul Buziaş, pe care le continuă în municipiul Lugoj, la Liceul Coriolan Brediceanu (1967-1970);
Între 1970-1974 studiază la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu, între 1974-1976 urmează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti, Secţia Sistematică, sub îndrumarea pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, iar între 1976-1978 studiază la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa).
Ulterior, între 1978-1980, studiază la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau (Germania).
În 15 iunie 1979 susţine teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg.
În 6 august 1987 intră în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria, judeţul Neamţ, cu numele Daniel, avându-l ca naş de călugărie pe Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie;
În 14 august 1987 – este hirotonit ierodiacon, iar la 15 august 1987 ieromonah.
În 12 februarie 1990 este ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul de Lugojanul, iar în 4 martie 1990 este hirotonit arhiereu în Catedrala mitropolitană. În 7 iunie 1990 este ales Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar în 1 iulie 1990 este întronizat Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
În 12 septembrie 2007 este ales în demnitatea de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În 30 septembrie 2007 este întronizat Patriarh în Catedrala patriarhală din Bucureşti.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii