Raluca Turcan: „Să ne concentrăm şi pe part-time-uri, că sunt oameni care ar putea să-şi completeze puţin veniturile”
Astăzi, 30 iunie, Raluca Turcan s-a aflat la bursa locurilor de muncă, la Slatina, unde s-a întâlnit cu persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, arată DCNEWS.ro.
Un bărbat aflat la eveniment i-a spus ministrului că a lucrat în străinătate, „la negru”, în Italia şi Portugalia, în agricultură, iar acum lucrează în România pe salariul minim.
„Doamna ministru, dumneavoastră credeţi că în România se poate trăi cu salariul minim pe economie? Cu 1.340?“, a întrebat-o acesta pe Raluca Turcan.
„Este foarte greu!“, a răspuns ministrul, după care s-a interesat ce program de lucru are bărbatul. Aflând că lucrează 8 ore/zi, Turcan a întrebat-o pe şefa ANOFM: „Dar locuri part-time avem?”. Răspunsul a venit imediat: ” N-am văzut (n. red. – la bursă)”.
„Să ne concentrăm şi pe part-time-uri, că sunt oameni care ar putea să-şi completeze puţin veniturile“, a adăugat Raluca Turcan, după răspunsul şefei ANOFM.
Bărbatul i-a mai adresat ministrului o întrebare – „Credeţi că PSD ar fi mărit salariul, dacă se mai afla la guvernare?” – spunând că „PSD a promis, iar promisiunea e obligaţie curată!“.
„Ţineţi, atunci, în braţe PSD-ul!“, i-a răspuns Raluca Turcan.
„Nivelul salariului minim este mic”
„Consider că în România nivelul salariului minim este mic, dar, în acelaşi timp, acesta trebuie crescut într-un mod predictibil astfel încât mediul economic să-l poată susţine pe termen lung şi să crească direct proporţional cu productivitatea muncii.
De aceea, o componentă importantă a activităţii mele la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale reprezintă discuţiile cu angajatorii, astfel încât să găsim varianta cea mai bună de ancorare a modalităţii de creştere a salariului minim în România în funcţie de sustenabilitatea mediului economic”, spunea Raluca Turcan, la începutul lunii.
De ce nu se măresc pensiile și salariile în 2021
„Trebuie să aşteptăm sfârşitul anului şi trebuie să investim ca să avem posibilitatea de a menţine sistemul de pensii pe termen mediu, pe termen lung şi trebuie să investim ca să avem creştere economică, ca să putem creşte salariile. Salariile în sectorul bugetar sunt bune, nu poate să spună nimeni că nu sunt bune.
Prioritatea este să avem o creştere sustenabilă, să putem să investim. De la bun început, nu am spus lucruri care nu sunt cunoscute. În decembrie, am spus că rămân pensiile, în 2021, aşa cum au fost crescute din septembrie 2020. Salariile rămân la nivelul lunii decembrie”, spunea Kelemen Hunor, în emisiunea Punctul de Întâlnire, de la Antena 3, tot la începutul lunii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE: FOTO | INCENDIU pe autostrada A10 Sebeș-Turda: O autobasculantă a luat foc pe sensul Turda-Sebeș. Trafic blocat
UPDATE: FOTO | INCENDIU pe autostrada A10 Sebeș-Turda: O autobasculantă a luat foc pe sensul Turda-Sebeș. Trafic blocat Circulația este blocată temporar în urma unui incendiu produs la o autobasculantă pe A10 km 30, calea 2 (sensul Turda-Sebeș), a anunțat DRDP Cluj. Citește și: FOTO | INCENDIU violent izbucnit la un autoturism în zona Cetății: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României