30 iunie: Ziua internaţională a parlamentarismului. Un parlament puternic reprezintă o piatră de temelie a democraţiei
Ziua internaţională a parlamentarismului este marcată în fiecare an, la data de 30 iunie, această dată fiind aleasă pentru că la 30 iunie 1889 a fost înfiinţată Uniunea Interparlamentară – organizaţia mondială a parlamentelor, potrivit site-ul www.un.org.
În această zi sunt sărbătorite parlamentele şi modurile în care sistemele parlamentare de guvernare îmbunătăţesc viaţa de zi cu zi a oamenilor din întreaga lume. Este, de asemenea, o oportunitate pentru parlamente să facă un bilanţ al activităţii, să identifice provocările şi modalităţile de abordare eficientă a acestora.
Un parlament puternic reprezintă o piatră de temelie a democraţiei. El reprezintă vocea poporului, adoptă legi, alocă fonduri pentru punerea în aplicare a legilor şi a politicilor. Totodată, depune eforturi pentru a se asigura că politicile sunt benefice tuturor oamenilor, în special celor mai vulnerabili, prin adoptarea unor legi – de exemplu – privind violenţa împotriva femeilor şi asigurarea unui acces egal la serviciile de sănătate.
Parlamentele interconectează prin agendele naţionale şi internaţionale, asigurându-se că guvernele implementează tratatele şi acordurile internaţionale la care se angajează. Acestea joacă un rol esenţial în punerea în aplicare a Agendei pentru dezvoltare durabilă din 2030, iar Uniunea Interparlamentară a colaborat îndeaproape cu acestea pentru a-şi consolida capacitatea de a face acest lucru, precizează www.un.org.
În ţările care ies dintr-un conflict, parlamentele puternice pot contribui la o tranziţie paşnică spre o democraţie funcţională prin ameliorarea divizărilor în societate, prin dialog şi cooperare.
Sistemele parlamentare se împart în două categorii: bicameral (cu două camere parlamentare) şi unicameral (cu o singură cameră). Cel mai vechi parlament este Althingi, Parlamentul islandez, fondat în 930.
Prin Rezoluţia sa A/RES/72/278 din 2018, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a recunoscut rolul parlamentelor în planurile şi strategiile naţionale şi în asigurarea unei mai mari transparenţe şi responsabilităţi la nivel naţional şi global. Rezoluţia a solicitat sistemului ONU şi statelor membre să colaboreze mai strâns cu parlamentele, precum şi cu Uniunea Interparlamentară, în probleme legate de drepturile omului, sănătate, egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, precizează www.un.org.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 42 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii