Albaiulianul Florin Ilie (Poli Timişoara) împotriva Unirii Alba Iulia, echipa care l-a lansat în fotbal
În partida de duminică, dintre Poli Timişoara şi FC Unirea Alba Iulia, contând pentru etapa a 21-a a seriei vestice, fundaşul gazdelor Florin Ilie va juca împotriva echipei din oraşul natal. „Nu este un joc ieşit din comun, dar e clar că pentru mine reprezintă o întâlnire mai deosebită. La Unirea am învăţat tainele fotbalului, acolo am început să calc pe urmele tatălui meu. Nu mai sunt emoţii la fel ca în tur când am evoluat pe „Cetate”, acasă, în faţa suporterilor albaiulieni„, a spus Florin Ilie.
„Chiar dacă am foarte mulţi prieteni şi foşti la colegi cu Unirea, este cert că îmi doresc din suflet să învingem, să luăm toate punctele pentru a-i bucura pe minunaţii fani timişoreni„, a explicat jucătorul în vârstă de 19 ani, ce-l va avea adversar direct pe Silviu Mureşan, unul dintre bunii săi amici. „Mai sunt câţiva adversari precum Cl. Oara, I. Grozav, Negură, Potopea, Schuller, Bucurică, S. Mureşan, cu care am păstrat relaţii bune. Acum sunt la Poli şi trebuie să învingem, nu este loc de sentimente„, a mai afirmat internaţionalul de tineret.
Vara anului 2010, înaintea stagiunii, FC Unirea Alba Iulia l-a pierdut gratis pe Florin Ilie, în urma unui diferend financiar (diferenţă de 200 de euro lunar între cerere şi ofertă), victima acelui moment tensionat fiind tocmai tatăl internaţionalului Under 19, antrenorul Ion Ilie (fost jucător în anii 90 la Alba, când a jucat o semifinală de Cupă a României) dat afară de la club din acest motiv! „Nu mi-a căzut deloc bine ce s-a petrecut atunci, cum s-au purtat şi cu mine şi cu tata. Nu este vorba de răzbunare, am şi uitat acel episod neplăcut, a trecut, asta e viaţa, timpul a şters supărarea„, a spus Florin Ilie.
În tur, la meciul egal de la Alba Iulia (1-1), Florin Ilie a fost integralist în distribuţia bănăţenilor, unde în iarnă s-a transferat un alt unirist, mijlocaşul George Petcuţ.
*Litigiu cu Poli Timişoara pentru Florin Ilie
De altfel, din toamna trecută, Florin Ilie, titular incontestabil al defensivei „violete” se află în mijlocul unui litigiu între FC Unirea Alba Iulia şi Poli Timişoara. „Alb-negrii” solicită de la Poli Timişoara aproximativ 17.000 euro, dar subiectul tărăgănează de câteva luni, marţea viitoare fiind un nou termen de judecată la FRF. Subiectul este dat de fundaşul Florin Ilie (titular la echipa naţională de tineret şi la gruparea bănăţeană), jucătorul plecat gratis pe “Bega” din pricina unor gafe contractuale ale diriguitorilor albaiulieni. În respectiva sumă sunt incluse grila de formare şi indemnizaţia de promovare (specificate în ROAF) în cazul apărătorului în vârstă de 19 ani, produs 100 la sută al echipei din Cetatea Marii Uniri.
Pe de altă parte şi în distribuţia uniristă se regăsesc antrenori şi jucători care au activat în trecut pe Bega. Este vorba de antrenorii Stelian Gherman şi Adorian Himcinschi, împreună cu Mircea Oprea (anunţat titular fundaş stânga în absenţa lui Bucurică). Acesta a evoluat în violet în perioada 2002-2007 (împrumutat un sezon la FC Naţional) în Divizia A, bifând 84 de întâlniri şi 17 goluri.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii