Obiectivele turistice din Alba, în umbra atracțiilor din celelalte 5 județe ale regiunii Centru: Cei mai puțini vizitatori, în prima lună de primăvară
Cu tot cu Cetatea Alba Carolina de tip Vauban renovată, catedralele din Alba Iulia și Blaj, Ghețarul Scărișoara și peșterile din Apuseni, Râpa Roșie sau Mănăstirile Râmeț și Dumbrava și alte așezări monahale ori lăcașe de cult și alte repere turistice, județul Alba nu a reușit să atragă decât 7.529 de turiști în luna martie, având cei mai puțini vizitatori în prima lună de primăvară din 2021 între cele 6 județe ale regiunii Centru.
Chiar dacă în martie numărul vizitatorilor din Alba a fost de peste două ori mai mare decât la începutul primăverii din 2020, cu 4.367 de persoane (+138,1%), numărul turiștilor cazați în unități cu cel puțin 10 paturi a fost mai mic față de februarie a.c. cu 914 persoane (-10,8%). Majoritatea turiștilor au preferat hotelurile – 45,2%, pensiunile agroturistice – 24,9% și cele turistice – 18,2%, în timp ce în vile turistice au înnoptat 8,04% dintre vizitatori, în moteluri s-au cazat doar 1,91% dintre oaspeți, iar la cabane și-au petrecut sejurul doar… 64 de turiști, reprezentând doar 0,85% din total.
În primele 3 luni din acest an, în unităţile turistice din judeţul Alba au fost cazaţi 23.712 turişti, dintre care doar 435 de vizitatori de peste hotare, înregistrându-se o scădere cu 2,9% faţă de primul trimestru al anului trecut, când a început pandemia de coronavirus, care de peste un an afectează turismul din România.
La începutul acestei primăveri, numărul de înnoptări ale turiştilor a fost de 13.688 de nopți, mai multe cu 7.562 (+123,4%) faţă de martie 2020, dar mai puține cu 1.731 de nopți (-11,2%) faţă de luna februarie. Oaspeții n-au stat însă mai mult de două zile în județul Alba, durata medie a sejurului în martie a.c. în județul Alba fiind de 1,82 zile, față de 1,94 zile în aceeași lună din 2020. În regiunea Centru, oaspeții au avut un sejur mediu de 1,94 zile, cea mai mare durată a sejurului fiind înregistrată în Covasna (2,57 zile), la polul opus fiind județele Sibiu (1,76) și Alba (1,81 zile).
Numărul de înnoptări ale turiştilor în unitățile turistice cu cel puțin 10 paturi înregistrate în primele 3 luni ale anului a fost de 44.089 de nopți, mai mic cu 1,2% faţă primul trimestru din anul trecut. În județul Alba, durata medie a sejurului în această perioadă a fost de 1,86 zile față de 1,83 zile în primul trimestru din 2020.
Comparativ cu martie 2020, la începutul primăverii, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din județul Alba a fost de 15,6% (faţă de 11,6%), iar pe ţară, de 14,9% (faţă de 14,3%). Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din regiunea Centru a fost în luna martie a.c. de 16,4% pe total structuri de cazare turistică, peste nivelul din martie 2020 (14,2%), și chiar peste nivelul calculat pe ţară (14,9%). Covasna a înregistrat cea mai mare valoare a indicelui de utilizare netă a capacităţii de cazare (23,0%), fiind urmat de Mureș (21,6%), Brașov (16,6%), Alba (15,6%) și Sibiu (12,7%), iar cea mai scăzută valoare s-a înregistrat în Harghita (10,8%).
În prima lună de primăvară din acest an, cele 6 județe din regiunea Centru au fost vizitate de 114.494 de turiști (26,5% din numărul înregistrat la nivel naţional), cu 58.396 de vizitatori mai mulți decât în martie 2020 (+104,1%), dar cu 29,9% mai puțini decât în februarie a.c. Cele mai multe sosiri ale turiștilor s-au înregistrat în judeţul Braşov (54.979 sosiri, reprezentând 48,2% din totalul regional), iar cele mai puţine sosiri au fost înregistrate în judeţul Alba (7.529, reprezentând 6,6% din total).
61,5% dintre musafiri, adică 3 din 5, s-au cazat la hotel, 14,6% dintre turiști au preferat pensiunile agroturistice, iar 13,6% dintre oaspeți, pensiunile turistice. Doar 3.905 turiști au fost străini, reprezentând 15,7% dintre străinii care ne-au vizitat țara, ponderea la nivel regional fiind deținută de Brașov – 40,3% și Mureș – 19,6%.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii