Unirea Alba Iulia, tot în zodia incertitudinilor | Portarul Rareș Sporea, șanse mari să se despartă de “alb-negri”
În această perioadă de vacanță, două sunt coordonatele în care poate fi încadrată existența divizionarei terțe Unirea Alba Iulia: apăsarea problemelor financiare, dar și faptul că stă foarte bine la capitolul juniori.
Jucătorii din Cetatea Marii Uniri au terminat stagiunea trecută cu numeroase restanțe, având în acel moment, sfârșitul lui aprilie, o singură lună plătită din contractele neachitate. În urmă cu două săptămâni, echipierii divizionarei terțe, ce nu primiseră niciun ban în 2021, au încasat o mică parte din datorii, respectiv o lună și jumătate din salariile cuvenite. Plata s-a făcut din suma de 200.000 de lei, votată în luna aprilie de consilierii locali, care însă nu poate fi utilizată pentru plătirea ratelor contractuale din urmă. Este o firavă rază de soare în contextul perioadei critice traversate de “alb-negri” în ultimele luni, în condițiile în care echipierii formației conduse de Adrian Bicheși aveau la activ 8 luni în care luaseră un singur salariu (în decebrie 2020, aferent lunii septembrie), iar în zilele viitoare așteaptă să mai încaseze o lună din înțelegeri (cuvenită pentru mai 2021).
În consecință situația rămâne în ceață în privința aspectelor fotbalistice, transferuri, buget pentru campionatul următor, componența băncii tehnice, în vreme ce reunirea este prevăzută, pe hârtie, în jurul datei de 15 iulie. Antrenorului Adrian Bicheși i-a expirat contractul în data de 15 iunie, însă nu este sigur că va continua, nedemarându-se discuții concrete cu oficialii clubului pe această temă. Principala preocupare a Unirii Alba Iulia este în această perioadă legată de chestiunea financiară, respectiv asigurarea unei finanțări certe dinspre primăria municipiului Alba Iulia. Problema majoră este dată de faptul că nu există perspectivă, că gruparea din Cetatea Marii Uniri trăiește de azi pe mâine, totalul restanțelor către jucători cifrându-se la o sumă de aproximativ 40.000 de euro.
*Sporea, foarte aproape de a pleca
În același timp însă echipa albaiuliană stă liniștită, spre deosebire de alte conjudețene, în ceea ce privește capitolul juniori, chiar dacă Adam, Zsigmond și Mâlnă (n. 2000) au ieșit din această categorie. Astfel, la dispoziția antrenorului sunt 8 nume, Bîrdea (2001), V. Codrea (2001), P. Dani (2001), pentru prima secțiune, respectiv Sîntoma, Dehelean, Bakcsi, Pocol (toți din 2002) și Haj (2003), pentru a acoperi celelalte două posturi obligatorii. Dintre aceștia, Bîrdea, Haj și V. Codrea au strâns experiență, bifând multe meciuri din postura de titulari în campionatele precedente. Pe de altă parte, sunt șanse reduse ca portarul Rareș Sporea să continue la Unirea Alba Iulia. Goalkeeperul în vârstă de 22 de ani, originar din Vâlcea, este de 4 ani în fotbalul din Alba (un sezon la Performanța Ighiu și alte trei la Unirea), a terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității “1 Decembrie 1918” și este masterand la Sibiu.
“Sunt la final de contract și pot spune că aștept oferte. Nu știu ce șanse sunt să mai continuu la Unirea, aș prefer să găzesc o echipă din zonă, să fiu mai aproape de casă. În urmă cu un an am fost în aceeași situație, dar am preferat să mai semnez pentru încă un sezon. Să vedem ce variante se vor ivi”, a precizat Sporea, titular incontestabil al grupării ce a treminat campionatul pe locul al 7-lea din Seria a 9-a a Ligii a 3-a.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor
Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2 (22-25, 25-27, 25-23, 25-18, 15-11), în derby-ul etapei a 10-a a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din „Mica Romă” a câștigat dramatic partida, după o […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918